TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Urban - recomandarile Doinei Ruști pentru luna august
Urban - recomandarile Doinei Ruști pentru luna august

Urban

În zilele însorite, mai ales vara, pavajul orașului se face peltea, iar lumea o cam ia razna, ca-ntr-o proză de Fănuș Neagu. Mirosul de ciment încins, sunetul înfundat al unui telefon uitat sub o pernă, un copac care tremură în zare. În marile orașe floarea de tei sau caprifoiul, de la începutul verii, emană un fel de balsam, care persistă până în august, când praful începe să estompeze aromele orașului.
Dintre toate lunile verii, august are cele mai multe valențe literare, să recunoaștem! Cine trece pe la Inter este imposibil să nu aibă în minte casa fără acoperiș din dreptul Străzii Regale și după-amiaza îmbâcsită de august, dintr-un roman bucureștean până-n măduvă. Dar n-o să mă refer doar la această lună regală, ci la orașul încălzit de soarele verii, rămas între paginile unui roman.

play-list-august-articol-doina-rusti


 



Michael Cunningham: Zile exemplare

Început de vară, sâmbăta pe Broadway. Simon înaintează prin aglomerație. Turiști și oameni îmbrăcați în costume de epocă, grupuri etnice, între care niște japoneze îmbrăcate în Burberry & Gucci, pe care Simon le consideră gâsculițe sadea. Câțiva imigranți vând lucruri, mergând alene pe trotuar, scoțând la vedere câte o perie sau câte un burete. Nu mai știu dacă era așa, dar pe ei îi regăsesc acum în amintire. Simon intră în magazin, ignorând forfota străzii. A venit până aici pentru că este cel mai bun magazin de cafea. Nu aflăm de ce, care sunt aromele ei. Nici nu contează. Este cafeaua verii.
La întoarcere nu se mai uită la oameni, ci se gândește deja la serialul său preferat, un film finlandez. Soarele se topește, siluetele de pe trotuare se înmulțesc și curând se lasă seara de vară, peste New York, cu o lumină verzuie, ușor cețoasă.


michael-cunningham-playlist

 

  

Lucius Apuleius: Măgarul de aur

Orășel din Thessalia, ținutul vrăjitoarelor, aproximativ, pe la anul 150, al erei noastre. Zi de vară, căldură ca-n Grecia. O femeie frumoasă, măritată cu un bărbat bogat, care avea deja un fiu, face o pasiune exact ca Fedra. Insultată de refuzul fiului vitreg, se hotărăște să-l ucidă și-și trimite sclavul personal, care-i era foarte loial, să cumpere otravă. Numai că din greșeală otrava este băută de singurul copil al otrăvitoarei. În oraș e proces mare, lumea e adunată în piață, iar cortegiul mortuar trece spre cimitir. Totul sub ochii unui măgar împodobit cu un coif strălucitor. Oamenii sunt indignați, vor să fie pedepsit vinovatul, iar toate suspiciunile cad asupra fiului vitreg al acestei femei, adică fratele mortului.
Pentru uciderea rudelor de sânge exista pe vremea aia o pedeapsă gândită amănunțit: criminalul era bătut până devenea tot o rană și apoi cusut într-un sac alături de un câine, un șarpe și o maimuță. Aproape că nimeni nu vrea să-i asculte pe avocați. Oamenii așteaptă spectacolul. Piața (agora) geme de amenințări și de nerăbdare.
Totuși un doctor bătrân reușește să se facă ascultat. El susține că otrava a fost cumpărată de la el de către sclav, care și-a și pus pecetea pe sacul cu bani. Sclavii purtau un inel de fier, folosit ca sigiliu. Mai mult, în căldura acelei veri, doctorul anunță că nici măcar nu-i vânduse otravă, ci un somnifer din mătrăgună!
Orașul întoarce spatele magistraților, luând-o cu toții la fugă spre cimitir. Copilul e bine merçi, lumea - fericită. Sclavul este răstignit pe loc, iar ucigașa îndrăgostită este doar exilată. Așa e legea, uneori, imparțială.
Pe acest fond, în euforia orașului, măgarul este vândut unor sclavi: unul cofetar și altul bucătar.

magarul-de-aur-play-list

 

Honoré de Balzac - Istoria măririi și decăderii lui César Birotteau

Prăvăliile de pe lângă piața Vendôme sunt lovite de soarele temperat al unei obișnuite zile pariziene. Este puțin peste anul 1800. Zgomotul străzii este asurzitor, căci pe-aici trec căruțele zarzavagiilor către Hale, și tot pe aici aleargă trepădușii, comisionarii și haimanalele orașului. În strada Saint-Honoré, se află prăvălia lui Birotteau, un parfumier celebru pentru Regina trandafirilor și pentru alte uleiuri parfumate. Alături de el s-a instalat un negustor de umbrele, într-o prăvălioară modestă. Pe străzile înțesate de lume plutește César Birotteau, după ce colindase noaptea prin tot Parisul și dormise câteva ceasuri la un han de periferie. E distrus, falimentat, iar soarele dimineții îl lovește în creștet. Trece pe lângă umbrelar și din ușa prăvăliei își privește fiica și soția, care îl așteaptă, fără să-și arate neliniștea. Negustorul a lipsit o noapte de-acasă. Și? Un adevărat negustor nu-și aduce necazurile în prăvălie! 
Clienți puțin, zarvă pe toată strada. De aici începe adevărata viață a parfumierului care a cunoscut deja grandoarea și decăderea.

bazac-playlist

 

Khaled Hosseini: Splendida cetate a celor o mie de sori

Nu este încă vară, ci final de aprilie, o zi călduroasă, în care totul pare să se descompună. Kabul, după război, trecut prin fum de obuze și prin praf de pușcă, văzut la orele dimineții, prin spațiul îngust al unei haine, care transformă orice femeie într-o sperietoare de ciori: burqa. 
Case fără acoperiș, vânzători de potârnichi, taxiuri. Plus două femei care încearcă să fugă de-acasă, să scape de un bărbat tiran. Ajung în autogara Lahore Gate, unde se văd înșirate autobuzele, gata de plecare. Doar bărbații pot cumpăra bilet. Se roagă de un nene care pare blajin, iar omul se oferă să le cumpere bilete și chiar să le ia pe lângă familia lui. Prin autogară patrulează mujahedinii, tropăind cu bocancii, arătându-și kalașnicovurile. Sala de așteptare e plină de femei ascunse sub burqa, de bărbați care stau la coadă. Pe fereastră se văd muncitorii care urcă bagajele pe autobuze, iar printre picioarele oamenilor trece un câine. El n-are burqa, e liber să privească. 
Sosește ora plecării, soarele a încins tabla mașinilor. Cele două femei sunt săltate de poliție. Bărbatul binevoitor le-a turnat.


splendida-cetate-a-celor-o-mie-de-sori-playlist


Ion Vinea: Lunaticii

Calea Victoriei e topită de căldură, iar florăresele adormite înaintează agale, ținând în mână câte-un buchet de micșunele. Lumea bună a plecat pe la moșii, așa că nu vezi pe străzi decât juveți, ieșiți din culele Olteniei, ori imigranți intelectuali, din buzunarele Moldovei. Apoi viața orașului se animă, dacă putem spunea așa, pentru că apare un dric, însoțit de bărbați tineri și de fanfară. În față merge un puști, ducând pe o panoplie de catifea medaliile pe care le-a primit mortul de-a lungul vieții. La oarecare distanță, după ce dricul a trecut de Capșa, oprește trăsura unei femei. Acesta, desigur, afectată, privește printr-un face-à-main anacronic. Ridică un deget către un un domn elegant, în mod evident desprins din convoiul sumbru, și-i cere informații despre mort, pe care le și primește. Doamna, fiind firandă de blazoane, știe cine este bărbatul din dric, un om celebru, un bărbat pe-al cărui piept și-a odihnit obrazul cândva.
Mortul este Roro, recunoscut pentru cât îl venera pe zeul Priap, făcându-și injecții cu extracte glandulare, îndopându-se cu afrodisiace. Nu mânca decât fudulii de berbec și se culca devreme. Dar a avut ghinion, a făcut gripă și s-a dus tânăr.
Doamna scapă lornionul, soarele sapă în asfaltul, și-așa moale, al străzii. București. Lume interbelică, pierită demult.



Vezi AICI toate recenziile din Playlist literar cu Doina Ruști


 

Urban - recomandarile Doinei Ruști pentru luna august