Fără discuție, volumul de memorii al lui Primo Levi – Mai este oare acesta un om? – e una dintre cele mai expresive și mai dure mărturii despre lagărele de concentrare naziste. Extrem de bine scris, apropiat de literatură, dar și de eseul filozofic, acest volum reface un an din existența prozatorului italian, imediat după arestarea sa în Italia și apoi lunile de chin și de supraviețuire în lagărul de la Manowitz-Auschwitz.

Ai putea spune că e un volum de aventuri, așa arată o zi din viața unui evreu pus în situația de a lupta oră de oră pentru supraviețuire. Violența gărzilor, foametea, boala, munca dificilă și amenințarea selecției pentru a sfârși în camera de gazare sunt doar câteva dintre posibilitățile de a nu mai ieși viu dintr-un astfel de lagăr. De altfel, Primo Levi descrie cinismul absurd al acestei industrii dedicate morții create de armata germană și modul în care aceste lagăre puteau înghiți sute de mii de oameni.

Dramatic e faptul că dincolo de ajutorul unor prieteni, nu există un alt răspuns pentru posibila întrebare: cum a reușit să supraviețuiască. Nimic logic, nimic programat. De cele mai multe ori e vorba de noroc, de șansa de a supraviețui unor decizii aparent întâmplătoare. Primo Levi descrie sistemul concentraționar, dar și modul prin care unii prizonieri au reușit să supraviețuiască ani de-a rândul lagărului: violența, furturile, piața neagră de contrabandă a lucrurilor de primă necesitate, egoismul absolut. Auschwitz e un loc de coșmar al istoriei umane atât prin menirea sa cât și prin ceea ce a reușit să facă din oameni: la urmă nu rămân cei mai buni, cei mai inteligenți, ci cei care au puterea să fure singura bucată de pâine pe care o are un bolnav, ascunsă undeva pe patul său.

Cred că e genul de carte ce ar trebui introdusă obligatoriu în bibliografia școlară. Doar așa, retrăind alături de Primo Levi zilele sale din lagăr poți înțelege cu adevătat grozăvia macabră pusă la cale de militarii naziști.