Un roman depresiv și întunecat despre viața din cartierele periferice ale Romei la începutul anilor ’50. Sărăcie, violență, foamete, crimă, prostituție. Acestea sunt caracteristicile zilnice ale vieții trăite pe străzile Romei, acolo unde o gașcă de puști încearcă să supraviețuiască și să facă rost de bani pentru țigări, vin, prostituate și mâncare. Viața e grea, jafurile și jocurile de noroc par să ofere posibilități de a câștiga banii pentru o nouă zi. Violența face parte din regulile jocului, așa că o bună parte dintre puștii noștri sfârșesc fie în închisoare, fie uciși pe stradă în confruntări nocturne cu poliția. Cei aflați la capătul răbdării aleg sinuciderea.

Romanul e scris sub forma unor proze scurte, aparent independente. Însă personajele principale (Crețu, Cașu, Guriță, Chioru, Alduccio etc.) revin de-a lungul poveștii fie prin aventurile lor, fie prin poveștile spuse despre ei de către găștile care-și pierd timpul în căutarea unei noi lovituri. Foametea bântuie străzile, șomajul predomină viața familiilor și violența e răspunsul potrivit oricărei probleme: fie că ne gândim la jocurile copilărești, familie sau tâlhării și jafuri. Încă nu vorbim de mafie și de marile rețele criminale, ci de un stadiu incipient în care a ucide pe cineva pentru a-i fura portofelul sau poșeta pare un lucru legitim și banal. Străzile Romei par străzi ale unui oraș aflat în plin război civil. Chiar și așa, există momente de leneveală, de calm și de satisfacție, mai ales după o lovitură bună care asigură câteva mii de lire necesare vieții pentru două săptămâni.

Limbajul e violent și dur. Cititorul e aruncat de ici-colo alături de personajele principale. Firele narative, multiple și disipate, par amețitoare și descurajante, asemeni traseelor prin care puștii noștri scurtează călătoriile între cartiere. Cu toate acestea, cine are răbdare să citească romanul până la capăt va descoperi o bijuterie literară întunecată, cinică, însă extrem de bine construită tehnic și care-și păstrează din plin culorile stridente, orbitoare.