Vegetariana

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 04 Ianuarie, 2017
2598

Premiat cu Man Booker International Prize 2016, romanul scriitoarei coreene Han Kang și-a câștigat deja faima de roman cult, roman care sfidează publicul burghez punând în discuție teme contemporane puternice: vegetarianismul, bolile psihice, arta manifest care îmbină imagine și sexualitate, pornografia și violența casnică.
Tema, după cum titlul și coperta romanului o sugerează, e aparenta predispoziție spre vegetarianism. Yeong-hye refuză într-o dimineață să mânânce carne sau să îi pregătească soțului ei tradiționalul mic-dejun pe bază de carne. De fapt, aruncă toată carnea, laptele și ouăle din frigider și declară că nu va mai permite ca cineva să îi aducă carne în casă. Șocul schimbării afectează atât pe soțul ei, om de afaceri, dedicat serviciului și puțin fricos, suficient de egoist cât să nu vadă nimic altceva decât propriul interes, cât și familia ei, familie rigidă cu tată erou de război, mâncători de carne înrâiți și, în general, oameni deciși să respecte normele clasice ale societății.
Refuzul de a mânca carne evoluează rapid spre un comportament ciudat, lipsit de inhibiții, dar închis în sine. De aici și până la a sfida familia, societatea și a îmbrățișa o credință stranie nu e decât un pas. Un pas mare, pe care Yeong-hye îl face și cu „ajutorul” celor din jur. Un cumnat artist nu vede în Yeong-hye decât un fetiș sexual – țintă a artei sale ratate, o soră și un soț care preferă să vadă boală psihică și rușinea în loc să ajute, toate se adună și explozia, trecerea dincolo de norme au loc rapid și violent.
Vegetariana e un roman puternic, strident, colorat, potrivit celor care citesc romanele lui Ryū Murakami sau sunt fanii filmelor lui Kim Ki-duk și Chan-wook Park. Un roman care se desface treptat, asemeni unor flori bântuite, desenate pe trupul gol al vegetarienei urmărite de coșmaruri criminale.

Vegetariana
Vegetariana
Han Kang
Vezi cartea
Pachete de cărți – mai multe povești
Cartepedia 03 Septembrie, 2026
Pachete din seriile preferate ale copiilor Când o serie îi cucerește, copiii vor să rămână cât ma...
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...

Urmărește-ne pe Instagram