Nichita Stănescu (n. 31 martie 1933, Ploiești, jud Prahova - d. 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București) a fost poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Considerat atât de critică literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seama scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea "Dumnezeiesc de frumoasă", Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuși, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet cu amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici.

A fost laureat al Premiului Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).