Imperiul este puternic și granițele sale nesfârșite, imperiul mereu se extinde și forța sa e temută și înfricoșătoare. Imperiul civilizează, aduce ordine și disciplină în rândurile barbarilor care îi bat la porțile sale. Imperiul veghează și trupele sale niciodată nu au liniște. Pentru că imperiul e grandios și bogățiile nesfârșite, așa sunt și dușmanii săi. Barbari violenți, pus pe jaf și crime, barbari care-și strâng oștile în pustietățile neștiute și care stau la pândă pentru a ataca imperiul atunci când te aștepți mai puțin.
Într-unul din orașele de frontieră, Magistratul veghează asupra păcii și ordinii stabilite de la centru. Însă zvonurile unui atac al barbarilor au produs nelinişte în rândul nobililor din oraşele mari ale Imperiului, aşa că detaşamente de militari conduse dur şi nemilos de ofiţeri ce-şi doresc o ascensiune rapidă sosesc în micul oraş de graniţă. Barbarii trebuie găsiţi, trebuie torturaţi, umiliţi şi ucişi pentru a fi oferiţi ca exemplu celor care ar îndrăzni să conteste autoritatea Imperiului. Iar puterile şi echilibrul stabilit de Magistrat nu mai au nicio autoritate în faţa armatei sosite de la centru.
Coetzee scrie un roman-parabolă, în care imaginea civilizatorie a occidentului se loveşte cu furie de calmul şi stranietatea străinului barbar. Din această confruntare, adesea barbaria occidentului întrece în violenţă, răutate şi ipocrizie orice închipuire. Însă occidentul îşi trasează propriul imperiu. Şi doar violenţa îl ţine închegat între graniţele sale.
