Atingerea

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 24 Iunie, 2019
2598

Cine e Kepler și care e puterea sa? Care sunt originile și cum se manifestă această creatură-zeiță care pune stăpânire pe oameni, pe mintea și trupul lor. Cine e Galileo, ființa ca o umbră, asemănătoare lui Kepler, dominată însă de instincte primare deosebit de puternice: invidie, ură, egoism și o pasiune cruntă pentru moarte. Cine sunt membrii Aquarius și ce e această grupare secretă ce încearcă să-l ucidă pe Kepler?

Iată câteva întrebări pe care ți le pui ca proaspăt cititor imediat după ce intri în lumea deosebit de ingenioasă a lui Claire North. Și da, trebuie să o spun, prozatoarea britanică folosește câteva idei vechi, însă le șlefuiește și le aranjează în pagină atât de bine încât „Atingerea” te cucerește imediat.

Despre ce e romanul totuși? E despre un soi de ființe care pot locui oamenii, transferul sau saltul dintr-un om în altul făcându-se în momentul în care o gazdă atinge pielea, un colțișor de piele, oricât de mic, al unei alte persoane. Transferul se face cu voia sau fără voia unei persoane. Cert e că atunci când ești locuit, nu poți decide nimic și nu îți amintești nimic din perioada în care ai fost gazdă. Așa că viața ta depinde în totalitate de entitatea care a pus stăpânire pe tine. Acest mod de a călători dintr-o gazdă în alta, de a prelua identitatea, viața, tabieturile și gesturile unui corp străin dă ocazia prozatoarei să se joace cu o mulțime de întrebări despre ce e identitatea, ce e trupul nostru, ce ne definește cu adevărat, dincolo de amintirile și familia sau prietenii noștri.

Romanul e construit ca un thriller SF, deseori asamblat ca un puzzle din diverse biografii pe care Kepler, personajul nostru principal, le-a locuit de-a lungul anilor. Avem aceste entități care trăiesc cu sutele de ani printre noi și o organizație care le vrea distruse. Avem rivalități și deseori un adevărat război civil între entități, ceea ce întreține un ritm alert narațiunii, însă avem și o parte filozofică ce ține tocmai de problema identității. Și astfel combinat, „Atingerea” e un roman curajos, o construcție bine strunită, care suprinde cititorul plăcut până spre finalul cărții. Prin urmare, vă recomand să o citiți pe Claire North, cred că e o prozatoare care are multe de oferit pentru literatura SF și Fantasy în următoarele decenii!

Atingerea
Atingerea
Claire North
Vezi cartea
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...
Educație, pas cu pas – cărți care sprijină învățarea pe termen lung
Cartepedia 19 Ianuarie, 2026
Educația nu începe și nu se termină odată cu anul școlar. Învățarea este un proces continuu, constru...

Urmărește-ne pe Instagram