Nova

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 07 August, 2017
2598

În viitor, mult în viitor (suntem în anul 3172), omenirea a colonizat deja o mulțime de planete. Marile familii-corporații se luptă pentru supremație și putere, iar illyrionul e substanța pentru care merită cu adevărat să riști totul. Illyrionul pune în mișcare motoarele navelor, așa că cine are mai mult, poate cuceri și transporta marfă mai repede și mai ieftin. Lupta pentru illyrion e și o luptă politică între coloniile exterioare și cele aflate încă sub dominația Pământului.

Competiția pentru acest illyrion e dură, mai ales că singura șansă de a găsi cantități mari e de a pătrunde într-o novă aflată în plină explozie. Acțiunea romanului urmărește confruntarea dintre doi tineri, moștenitorii a două familii rivale. Confruntarea începe ca un joc în copilărie, dar pe măsură ce trec anii devine din ce în ce mai violentă. Acum, când cititorul și cei doi tineri găsesc o novă potrivită pentru extracția de illyrion, competiția devine mai dură ca niciodată.

Samuel R. Delany scrie în anii ’60 un SF cu oameni cablați la calculatoarele navelor care anunță deja viitoarele romane cyberpunk de succes scrise 20, 30 de ani mai târziu. Un roman clasic pe care cititorii literaturii SF trebuie să îl aibă în bibliotecă.

Nova
Nova
Samuel R. Delany
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram