„Să scriu o carte despre război de la care să ți se facă greață, după care să respingi fie și numai gândul războiului. Să-ți pară nebunesc. Să li se facă până și generalilor silă...”
Nu știu dacă îi reușește Svetlanei Aleksievici acest lucru, însă volumul ei de memorii redă, într-adevăr, întreaga față murdară, violentă și crudă a războiului mondial. Volumul, gândit ca o sumedenie nesfârșită de mărturii feminine despre rolul femeilor în armata sovietică, repune în drepturi imaginea romantică și deseori misogină privind femeile și războiul. Aflată în plină defensivă după atacul rapid al armatei germane, armata sovietică apelează la orice mijloace pentru a reuși să adune câți mai mulți militari. Femeile de orice vârstă (uneori chiar și de 16, 17 ani) sunt recrutate pentru luptă, de cele mai multe ori fiind recrutări voluntare. Mame, văduve, fiice cu frați și părinți uciși, fiecare dintre ele dorește să-și apere patria și să-și răzbune morții. Însă rolul jucat în luptă diferă de la caz la caz: infirmiere, tanchiste, aviatoare, ofițeri de artilerie, medici, lunetiste sau luptătoare în grupurile de partizani, oriunde era nevoie de soldați, femeile au luptat cot la cot cu bărbații. Sacrificiile, viața de zi cu zi, eforturile fizice și psihice pentru a fi recunoscute ca egale bărbaților, toate micile detalii și povești cu fapte eroice sunt surprinse îndeaproape de mărturiile din volum.
Svetlana Aleksievici adună aceste mărturii nu doar pentru a spune că și femeia a luptat în armata sovietică, ci și pentru a atrage atenția că misoginismul politic a șters în deceniile de după rolul femeilor: fără locuințe primite de la stat precum eroii bărbați, fără drepturi publice și, deseori, fără măcar să fie pomenite în cărțile de istorie, femeile militar au devenit un soi de umbră a războiului despre care nimeni nu vrea să-și aducă aminte.
Războiul nu are chip de femeie este, însă, o carte de istorie, o istorie mai puțin cunoscută, însă nu diferită de tot ce citisem până acum: fapte eroice, fapte rușinoase, momente de cumpănă și de lașitate, frică, violență și, cumva peste toate, vocea miilor de femei bătrâne care au supraviețuit războiului și pentru care acei doi, trei, poate chiar patru ani de lupte continue le-a marcat întregul destin. Citiți volumul că merită!