Cel mai recent roman tradus la noi din opera lui Coetzee este unul dintre romanele de început ale autorului, publicat în 1977. Cu toate acestea, e unul dintre cele mai ciudate și mai bune romane citite până acum de mine din cele semnate de scriitorul britanic. Spun ciudate din cauza formei sale, un soi de jurnal al unei femei de-a lungul întregii sale vieți, jurnal care deși pare să respecte o cronologie liniară, faptele cuprinse în el stau serios sub semnul întrebării.

Vocea din spatele jurnalului e vocea Magdei, o tânără care trăiește la o fermă în pustiu alături de tatăl ei, sever și autoritar, și Hendrich – servitorul negru care locuiește într-o anexă a fermei, fiind omul bun la toate. Magda e irascibilă, îi este frică de autoritatea tatălui și manifestă, pe măsură ce crește, o atracție sexuală față de ambii bărbați, singurii pe care îi cunoaște. Ferma e situată la mare depărtare de orice așezare, într-o zonă deșertică africană. Treptat, crizele de depresie, singurătatea și anxietatea sporesc. Notațiile din jurnal devin aproape fantastice, delirante în senzorialitatea lor. Și, tot treptat, ne dăm seama că nu mai putem să ne bazăm pe ce ne spune jurnalul Magdei. Nu putem fi siguri că relatările ei sunt exacte și veridice. Știm că Hendrich își va lua o soție, Anna. Știm că tatăl Magdei tânjește după noua femeie de la fermă și își va folosi autoritatea pentru a se culca cu ea. De aici încolo însă totul o ia razna și jurnalul devine pe cât de obsedant, pe atât de fragil în echilibrul său.

Coetzee scrie o confesiune întunecată despre singurătate și nebunie, despre mintea care o ia razna și care recompune realitatea în fiecare moment posibil. În subtext, o descriere a relației complicate dintre albi și negri în comunitățile din Africa de Sud. La final, cititorul nu poate fi sigur de aproape nimic. Nu mai știi dacă Anna a existat, nu mai știi dacă există o crimă și dacă există repercusiuni sau totul e jocul unei imaginații bolnave și bătrâne. Însă, avem în față o minunăție de roman, asta e sigur!