Războiul mondial al Fumătorilor

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 22 Octombrie, 2017
2599

Ricardo Rivas Ponti este președintele unuia dintre cele mai controversate state aflate în apropierea Uniunii Europene – Camarile, pe numele său. Spun controversat pentru că întreaga constituție a statului se bazează pe producerea și comercializarea tutunului, în contextul în care fumătorii sunt aproape oprimați în statele europene. Personajul central, cu origini românești, locuiește și vinde țigări zi de zi și noapte de noapte în acest stat Camarile. Cititorii fideli ai lui Marin Mălaicu-Hondrari știu că statul fictiv Camarile a mai apărut în romanele sale, însă localizat undeva în America Centrală. De data aceasta, geografia fictivă se schimbă și Camarile devine un pretext pentru supraviețuirea fumătorilor, dar mai ales pentru a descoperi treptat biografia acestui vânzător de țigări român, fumător împătimit la rândul său și îndrăgostit de Ada, fiica președintelui Ponti.

Istoria romanului reia viața fumătorului nostru, „orfan cu părinți”, așa cum îi place să se prezinte. Copilăria o petrece într-un sat mic, Între-Văi, alături de bunică, părăsit de părinții care lucrează cu anii în Spania și îi trimit bani acasă. Motiv pentru bunică de a strânge avere, dar și pretext pentru puști pentru a petrece cât mai mult timp alături de Cuțitaș, cel mai bun prieten, și de Accidentu, fratele mai mare al lui Cuțitaș, un șmecher de la sat cu relații, multă experiență cu fetele și implicat în diverse afaceri dubioase. Anii petrecuți alături de Cuțitaș coincid cu descoperirea celor două pasiuni ce îi vor marca restul vieții: fumatul și femeile. Urmează un periplu prin lume, încercând să-și construiască o identitate și o viață, dar și să-și astâmpere setea de țigări și femei misterioase. Biografia însă e capricioasă și așa ajungem să o descoperim pe Lady Slim, pe Elena, farmacista din Spania, sau misterioasa organizație a fumătorilor care luptă pentru dreptul de a fuma și a muri fumând.

Războiul mondial al Fumătorilor e o proză de mici dimensiuni, cu puternice accente de melancolie și spleen. Căutările țigării perfecte, ale feminității care să dea sens biografiei, poveștile despre fumat și fumători adunate într-o Arhivă de Fum, așa cum sunt numite fragmentele intercalate între diversele capitole, toate acestea construiesc un roman-puzzle centrat pe descoperirea feminității potrivite. O căutare dificilă, încâlcită și deseori risipită de-a lungul acestei geografii fictive construite de Marin Mălaicu-Hondrari. Rezultă un roman de dragoste și nu prea, o indecizie a autorului care pare să bântuie din primele pagini până spre final.

Razboiul Mondial al Fumătorilor
Razboiul Mondial al Fumătorilor
Marin Mălaicu-Hondrari
Vezi cartea
Scriitori români care merită redescoperiți
Cartepedia 12 Noiembrie, 2025
Într-o perioadă în care rafturile librăriilor sunt pline de bestselleruri internaționale, e ușor să...
Black Friday pe Cartepedia 6-9 noiembrie 2025
Cartepedia 05 Noiembrie, 2025
Black Friday a ajuns și la Cartepedia, iar rafturile noastre virtuale sunt pline de povești la prețu...
Dialog epistolar. Regina Maria și Regele Carol al II-lea (1899-1938)
Cartepedia 05 Noiembrie, 2025
Dialog epistolar. Regina Maria și Regele Carol al II-lea (1899-1938) Autor: Narcis Dorin Ion C...
Clasicii care nu se demodează niciodată
Cartepedia 04 Noiembrie, 2025
Există cărți care rezistă oricărei mode și oricărui algoritm. Romane scrise cu zeci sau sute de ani...

Urmărește-ne pe Instagram