Subiectul cărții este unul ofertant: încercarea unui tânăr de a se sinucide, după care se confruntă cu pierderea memoriei. Urmează episoade de echilibristică interioară, ascultând fie de sfaturile unui psiholog, fie de forul „gol" interior. Este surprinsă atenția blândă acordată de „noii" vechi prieteni, confruntându-se cu un curs hieratic în dimensiunea spațiu/ timp. Ce am remarcat în mod deosebit în construcția personajului Boratin a fost teama, teama de nu fi rănit pe cineva drag în trecut, frumusețea caracterului.

 

"Boratin este nimeni. Dar se gândește și la cealaltă posibilitate. El poate să fie și toată lumea. Dacă nu are o identitate căreia îi aparține, atunci poate să își însușească orice identitate pe care o dorește. În loc să îl liniștească, acest gând îi induce o nouă frică. Nici plânsul nu îl ajută." Dar, ca Ulise în confruntarea cu ciclopul, asumarea lui „nimeni" poate fi și salvatoare.

 

Lectura este una lejeră, aducând subtil propria introspecție în prin plan. Închizi cartea și inevitabil te gândești cum ai gândi, reacționa și trăi fără propria memorie. Ce ar rămâne din „vechea" personalitate, cum te-ai adapta și cum ai crea noua identitate.

 

Blândețea și spiritul pacifist transpare chiar în expunerea autorului însuși. Burhan Sönmez spune în discuția de la Filit 2023 că identitatea, deși trebuie apărată, este o „cușcă", o îngrădire și că ar trebui să fim mereu permeabili: să primim din identitățile celorlalți și să dăm dintr-a noastră, acesta trăsătură fiind frumusețea conceptului.