Doi puști care abia încep să decopere greutățile vieții, dar și frumusețea fetelor din jurul lor, Walter și Fiete sunt păcăliți la o petrecere cu băutură gratis și se trezesc înrolați în armată. Acțiunea romanului se petrece în Germania, ne aflăm undeva spre finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Frontul se dărâmă pe ambele laturi, armata germană pierde și recurge la orice posibilitate de a prelungi lupta. Așa că trupele SS iau cu forța orice tânăr găsesc, fie că e apt sau nu pentru luptă. Walter și Fiete nu știu decât un singur lucru: să aibă grijă de vite, de viței, să mulgă vacile și să le îngrijească. Asta au învățat timp de trei ani, însă nimic din ce au învățat nu îi pregătește pentru marele război.

După o instrucție minimă sunt trimiși pe frontul maghiar. Armatele rusești, partizanii și dezertorii fac ca întreg frontul să fie cuprins de haos, dezorganizare și lupte pierdute. Morți și răniți peste tot. Iar militarii rămași, cei care încă nu au fost răniți, se răzbună pe civilii prinși între cele două armate: armata germană prăbușită și amenințarea rusă, venită din est. Walter e un tip liniștit și încearcă să supraviețuiască. Fiefe e pesimist, orgolios și crede că doar dezertând va putea rămâne în viață. Planuri diferite de a trece cu bine prin război, însă niciun plan nu se potrivește cu realitatea cruntă a unui război pierdut.

Ralf Rothmann scrie dur și cinic despre militarii germani prinși în Marele Război. Nu șlefuiește, nu înfrumusețează eroismul soldaților. Citim despre lașitate, despre ură, despre crime de război și despre sentimentul de inutilitate resimțit de soldații obișnuiți. Pe alocuri, se simte influența lui Sven Hassel, însă fără umorul celui din urmă, iar cititorii români își vor aminti cu siguranță de Pădurea spânzuraților. Un roman întunecat despre unul dintre cele mai dificile momente din istoria europeană.