Cititorilor din România numele lui Paul Beatty nu le spunea foarte multe până acum câțiva ani, când autorul a primit Booker Prize pentru romanul „The Sellout”, tradus la noi „Io contra Statele Unite ale Americii” (Litera, 2017). Tot în traducerea foarte bună a lui Bogdan Perdivară, apare acum și Winston Duru’, un roman spumos, în care oralitatea locuitorilor din Harlem e un deliciu pentru cititor. Personajul principal, Winston, poreclit Duruletz de către prieteni, e un tânăr negru, gras, nu foarte educat, însă celebru pe străzile Harlemului pentru amestecul său în diverse jafuri și tâlhării, trafic de droguri, dar mai ales pentru capacitatea sa sporită de a câștiga rapid orice confruntare fizică ivită în drum. Confruntări pe care, trebuie să spunem, nu le evită deloc, ba chiar le caută cu lumânarea.

Are o soție, un copil și multe probleme. Din ultima escapadă a scăpat ca prin urechile acului, și asta datorită faptului că în ciuda reputației și a greutății, a leșinat rapid la vederea armelor de foc. Winston are însă mari probleme de adaptare și de găsire a unor soluții de viitor. Prietenii din jur (care de care mai diferit și mai ciudat) nu îl ajută. Însă îi dau idei. Prins între dramele casnice și legenda de luptător și mare poet a tatălui său, între sfaturile idioate ale lui Fariq, amicul musulman, care se deplasează doar cu ajutorul cârjelor, și sfaturile unui jurnalist evreu, devenit Fratele Mai Mare, călăuză spirituală în viață, Winston decide să aleagă cea mai nebunească și imposibilă cale pentru un negru venit de pe străzile Harlemului. Să candideze la consiliul municipal de unul singur, inventându-și propriul partid. Și de aici înainte lucrurile devin cu adevărat distractive și absurde.

Amuzant, burlesc, caricatural, cu adevărat viu, colorat și nerecomandat pudibonzilor, „Winston Duru’” e un roman care-și coboară cititorul cu adevărat în mijlocul locuitorilor din Harlem. Splendid redate, vocile personajelor duc oralitatea prozei pe raftul întâi al literaturii. Intriga nu e grozavă. Și nici nu contează foarte mult. Peripețiile găștii lui Winston sunt pretexte pentru a cunoaște personajele în elementul lor, pentru a le vedea reacțiile și a le auzi filozofia de viață. Ce contează cu adevărat e senzația de real, de viață, de culoare puternică, kitsch și stridență care-ți rămân după lectură. Recunosc, Paul Beatty e un scriitor grozav.