Albastru nemărginit, aproape transparent

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 04 Mai, 2015
2598

Debutul lui Ryū Murakami în proză îl situează rapid într-o galerie celebră de scriitori care au zguduit literatura de-a lungul vremii: Marchizul de Sade, Bataille, Pascal Bruckner sau Irvine Welsh, ca să dau câteva exemple. Roman incredibil de dur, Albastru nemărginit, aproape transparent trasează în 200 de pagini povestea unor adolescenţi japonezi care trăiesc în preajma bazelor americane.

Viaţa de zi cu zi cuprinde droguri, nenumărate droguri, alcool, sex, violenţă, orgii alături de militarii de culoare americani, iarăşi droguri, alcool şi multă confuzie. Murakami scrie despre o generaţie necunoscută mie şi despre o Japonie mai mult decât surprinzătoare. Sărăcie, promiscuitate, sentimente derizorii, o anumită stare de apocalipsă, de final pe care îl aşteaptă toată lumea domină străzile şi apartamentele Japoniei. De aici şi până la oferirea propriului trup pentru o seringă sau câteva pastile nu e decât un pas mic, aproape banal, un pas pe care cu siguranţă îl uiţi după o beţie cruntă.

Nu aş putea spune că e un roman care să îmi placă. Violenţa scenelor de sex devine chiar monotonă după 50 de pagini. Îţi trebuie curaj să citeşti romanul până la capăt, un roman despre o mână de prieteni care-şi petrec zilele împreună, alături de vocea centrală – Ryū, adolescent şi el, visând la oraşul imaginar pe care îl va construi sub apă. Şi ce e mai ciudat e faptul că la final nu îţi rămân în minte personajele, şi nici acţiunea romanului (deşi exceptând serile de alcool, sex şi droguri, multe chiar nu prea se întâmplă). Rămâi doar cu o senzaţie de gol şi de viitor fără speranţă, o stare pe care o resimţi aproape la fiecare pagină din roman. Şi nu ştiu dacă e de bine sau de rău. Însă cu siguranţă e dovada unei scriituri foarte bune.

Albastru nemărginit, aproape transparent
Albastru nemărginit, aproape transparent
Ryū Murakami
Vezi cartea
Dicționare și ghiduri de conversație
Cartepedia 09 Iulie, 2026
O limbă străină se învață în timp, dar uneori ai nevoie de un răspuns rapid. În călătorii, la școală...
📚 Caiete pentru vacanța de vară
Cartepedia 21 Aprilie, 2026
Vacanța de vară este timpul jocului, al explorării și al zilelor petrecute fără grabă. În același ti...
🐰 Vine iepurașul – cărți pentru copii
Cartepedia 06 Aprilie, 2026
Primăvara aduce cu ea nu doar soare și culoare, ci și bucuria sărbătorilor de Paște. Este perioada î...
Literatură străină – autori internaționali de citit
Cartepedia 11 Februarie, 2026
Lectura în limba originală sau explorarea autorilor internaționali deschide perspective noi. Fiecare...

Urmărește-ne pe Instagram