Celebru pentru pisicile de pe internet și pentru scandalul iscat de primul volum de proză scurtă oferit ca premiu unor copii de clasa a V-a sau a VI-a, Alex Tocilescu e totuși unul dintre prozatorii ciudați și nonconformiști care nu m-au dezamăgit până acum. Inventiv, maleabil, dur, deseori incisiv și macabru, alteori ironic și absurd, Alex Tocilescu livrează cititorilor o proză de week-end de cea mai bună calitate. Am citit unele recenzii care căutau Faulkner-ul din tipul acesta de proză și nu-l găseau. O lectură neadecvată nu e una corectă, asta ar trebui să știe oricine.

Tocilescu scrie despre pisici moarte, draci bugetari, îngeri proxeneți, extratereștri curioși și ciudați, așa ca cei din prozele lui Eduardo Mendoza, scrie despre o Românie firească și absurdă pe care o recunoaștem cu toții, dar și despre cei speciali, fie aleși politici sau norocoși câștigători ai premiului Nobel, despre oameni pentru care logica e doar o trăsătură discutabilă a realității. Ironie, aplicată în tușe groase, absurd, umor, parodie și din când în când o proză care să mulțumească și cel mai exigent juriu al Uniunii Scriitorilor. Cam aceasta e combinația câștigătoare a acestui volum. Asemănător, de altfel, cu primul care stârnise scandalul și isteria profesorilor de limba română.

Dacă e să recomand un volum de proză pentru vara aceasta scris de un autor român, atunci e Imperiul lui Tocilescu, fără discuție!