Priță e un puști ghinionist. Are parte de o familie săracă și nu prea bine văzută în sat, chit că aproape nimeni de pe strada Bricegarilor nu are un nume prea grozav. Învață cât de cât bine și în timpul liber ucide sau colecționează omide și alte gângănii alături de Stanca, fată de țigani. Are un tată bețiv, o mama nebună și un frate mai mare de treabă, dar închis pentru furt. Cam asta e în mare parte viața unui puști dintr-un sat românesc din sudul țării. Mici aventuri și spaime, furtul de pepeni, scăldatul în canalul care a a adus moartea multor tineri din satul său și din satele vecine. Înjurături, fantezii sexuale, violența și răutatea specifice vârstei care par înfiorătoare, dar sunt uitate a doua zi.

Iulian Bocai debutează cu un roman scurt, excelent scris, amuzant și crunt pe alocuri, cu o poveste simplă, bine închegată și fără prea mari pretenții narative. Povestea tragică a lui Priță pare să reprezinte povestea simbol a multor puștani din anii 90 ai unei țări aflate în plină tranziție. Până acum, pare să fie romanul anului 2018, ceea ce nu e rău deloc!