Două nuvele despre obsesie, despre nebunie, despre amoc – acel sentiment inexplicabil care pune stăpânire pe tine și care te face să-ți pierzi mințile. Noi, românii, avem cred expresia a da strechia în tine. Despre strechii e vorba și în cele două nuvele. Ai avea impresia că Zweig colecționează maniile și personajele sale de parcă le-ar pregătii pentru un muzeu imaginar al firii omenești.
Un medic tânăr, adăpostit în mijocul junglei malaysiene, departe de occident și de scandalul care îi bântuie biografia, își distruge aproape, pentru a doua oară, cariera și viața tihnită. De data aceasta refuzând un avort în urma ambiției personale, însă rămânând îndrăgostit-obsedat de cea care îi propusese pe ascuns fapta înjositoare. O obsesie pe care tânărul o numește amoc – boală ciudată în rândul băștinașilor care lovește omul la întâmplare punându-l pe fugă și moarte până când cineva îl împușcă sau moare singur omul, în urma efortului supraomenesc. Toate aceste amănunte sunt povestite naratorului, aflat într-o călătorie pe mare, de către medicul nostru scăpat ca prin minune din ghearele amocului. Însă boala e vicleană și își urmăreștie victimele chiar și în largul oceanului.
În a doua nuvelă, amocul duce repede către sinucidere. Ne aflăm tot într-o călătorie cu vaporul, alături de celebrul, mohorâtul și hapsânul șahist Mirco Czentovic – campion mondial la șah de ceva vreme, în ciuda unei culturi precare și a unei biografii mizere. Și totuși, unul dintre pasageri reușește să se ridice la înălțimea campionului, un necunoscut pentru care șahul însă nu înseamă nici bani, nici faimă și nici măcar sport intelectual. Șahul ține de biografia ascunsă a personajului nostru, de lupta sa pentru supraviețuire și pentru a-și păstra mințile întregi. Citind nuvela, nu foarte lungă, veți afla cu siguranță cine va câștiga partida și cine își va pierde mințile.
Subiecte intense, personaje de prima pagină a ziarelor de scandal, intrigi nebănuite. Trebuie citite nuvelele acestea două, fără îndoială!