Cititorii Elenei Ferrante vor descoperi în acest roman (romanul ei de debut) toate temele și obsesiile din romanele ulterioare: violența casnică, relația mamă-fiică, sexualitatea și, în general, o Italie săracă, pestriță și deseori dezolantă.

Iubire amară e un roman al memoriei, un roman despre o fiică, Delia, care redescoperă ultimii ani din viața mamei sale, înecată recent. Nu doar relația mamă-fiică, o relație cu multă tensiune și ranchiună acumulate în timp, dar și relația cu tatăl, părăsit de mamă și de cele 3 fiice în copilărie, relația cu vecinii și cu un presupus iubit al mamei complică această călătorie în timp pe urmele pașilor mamei sale. O călătorie care ar trebui să explice moartea (sinucidere sau crimă), dar și viața dificilă, dominată de abuzurile unui soț gelos și persistența până la obsesie a unui iubit care mai mult a complicat lucrurile decât să ajute.

Elena Ferrante scrie deseori obsedant, poetic, cu mult patos. Personajele sale sunt sumbre, măcinate de îndoieli și remușcări, sunt personaje cu pofte carnale și instincte reprimate. Există o tensiune mohnită în proza autoarei italiene, și acea tensiune o regăsim și aici. Chit că de data aceasta, finalul romanului e mai criptic și mai depresiv ca niciodată.