Am ochit de câteva săptămâni pe site-ul celor de la Cartepedia volumul Avalanșa e pe sfârșite, o antologie de poezie islandeză contemporană apărută în traducerea Ioanei Miron la Casa de Editură Max Blecher. Cum nu am mai citit poezie islandeză până acum, o astfel de carte este începutul ideal, o primă privire înspre o insulă unde cititul face parte din viața de zi cu zi, iar scrisul este o preocupare normală a omului de rând.

Volumul aduce laolaltă nu mai puțin de doisprezece voci lirice contemporane ale Islandei. Gyrðir Elíasson, Sjón, Kristín Ómarsdóttir, Gerður Kristný, Ragnar Helgi Ólafsson, Sigurbjörg Þrastardóttir, Eiríkur Örn Norðdahl, Kári Tulinius, Magnús Sigurðsson, Bergþóra Snæbjörnsdóttir, Fríða Ísberg și Brynja Hjálmsdóttir sunt poeții aleși pentru a reprezenta starea poeziei de astăzi a acestei minunate țări nordice.

Spre rușinea mea nu am citit nimic de la niciunul dintre acești poeți, doar am auzit de succesul lui Sjón. Așa că am înaintat cu mintea albă între paginile acestui volum, fiind entuziasmată să descopăr cum sună poezia islandeză.

„Undeva în pădure e o poiană.
Undeva în luminiș e un om.
Undeva în om e o scânteie.
Această scânteie creează lumi și
le lasă în ruină.„

Am dat peste o poezie liberă, dar mereu umbrită de vremea mohorâtă și rece a ținuturilor nordice. Zăpada, viforul și apa rece sunt lait motivele dominante ale volumului, alături de un sentiment recurent de neliniște, ca și cum locuitorii ar trăi mereu într-o stare ce combină moleșeala cu alarmarea. Întunericul te face să te închizi în tine, îți dă o stare deprimantă, dar vântul rece îți trezește simțurile, ți le deschide și te face să fii mereu atent la natură, la sunetele din jur și la formele de relief.

Islandezii nu se dezmint când vine vorba de a-și da frâu liber imaginației, astfel că mulți poeți combină versul cu arta vizuală, rezultând o poezie dinamică, ce te transpune pe vârfurile fiordurilor înghețate. Nu am putut să nu observ lipsa iubirii și a emoțiilor fericite, dar cu toate astea nu aș putea spune că volumul este unul trist, ci mai degrabă real și viu.

Au fost poeți cu care nu am rezonat aproape deloc, dar am regăsit și câtev voci pe care mi-aș dori să le mai citesc și pe viitor. Și în asta stă frumusețea unei antologii, dându-ți ocazia de a citi un amestec omogen, dar totuși ascuțit în mai multe direcții în ceea ce privește stilul, imaginile create sau mesajul din spatele cuvintelor.

„Frigul face din mine
un adăpost al fricii
pune o pernă cu puf
din nămeți pufoși
sub capul meu
o pătură de zăpadă
să mă-nfășoare

Mi-am lipit urechea de
crăpăturile gheții
în speranța că o voi auzi
cum se retrage
dacă n-aș fi știut
aș fi înghețat imediat

Gheața nu lasă pe nimeni să plece

Țara mea
un pat de moarte întins
inițialele mele brodate
pe lenjeria de gheață„

Fiecare autor vine cu un cuvânt înainte unde ni se prezintă opera sa în mare și cele mai importante realizări literare. Așadar, volumul este o introducere importantă și bine executată a poeziei islandeze pentru publicul român, care astfel are ocazia de a gusta câte puțin din viziunile celor mai importanți poeți contemporani ai Islandei.

Antologia tradusă de Ioana Miron cuprinde o poezie vizuală, o poezie a simțurilor, o poezie vie, o poezie unde emoția clasică este înlocuită de constatări obiective și subiective ale mediului înconjurător. Nu trebuie ratată de cei ce citesc în mod constant volume lirice, fiind un buchet închegat al stării de azi a poeziei din frumoasa și spectaculoasa țară nordică.

Antologia tradusă de Ioana Miron cuprinde o poezie vizuală, o poezie a simțurilor, o poezie vie, o poezie unde emoția clasică este înlocuită de constatări obiective și subiective ale mediului înconjurător. Nu trebuie ratată de cei ce citesc în mod constant volume lirice, fiind un buchet închegat al stării de azi a poeziei din frumoasa și spectaculoasa țară nordică.