În "Eliberare", Sándor Márai taie ca un chirurg aparențele și prezintă un episod din timpul războiului din 1945, asediul Budapestei. În fapt, nici nu mai contează care război. Cu fină precizie, întoarce natura umană pe toate fețele, descrie mizeria, absurdul realist, teroarea, speranța și caută sensuri.

Personajul principal este fiica unui savant, critic atât la adresa naziștilor, cât și a comuniștilor bolșevici, un indezirabil. Aceasta își ascunde tatăl în timpul asediului, apoi se adăpostește într-o pivniță cu alți zeci de oameni. Frumos descrie autorul cum apartenența la identitate este teritorială, dar ea se suprimă, se micșorează pe măsură ce te întâlnești cu realitatea obiectivă și renunți la constructe sociale. Diferență majoră între a citi despre război în ziare și a trăi personal această experiență teribilă: într-o pivniță, în lipsuri, în teroare, printre străini.

Autorul nu descrie în detaliu personajele, ci mai mult trăirile lor; o scriitură viscerală, ce transmite esență. Lectura acestei cărți vine plasată strategic în contemporan, întru amintirea a ceea ce înseamnă umanitatea, războiul și propriile concepții, credințe și viziuni asupra lumii.