“Până la adânci bătrâneți” a avut un început mai greoi și chiar mă gândeam că dacă așa va fi tot volumul, o pățesc grav. Era încărcat de descrieri și detalii, “plăcerea” mea cea mai mare, iar acțiunea era aproape inexistentă și doream să se dezmortească și să înceapă nebunia, mai ales că aveam parte și de drame, iar o “plăcere” de-a mea. Ei bine, cu cât mă apropiam mai mult de a doua parte, se schimbau lucrurile și volumul începea să fie mai pe placul meu, iar de aici, o dată ajunsă la a doua parte, mi-a fost tot mai greu să las cartea din mână. Au început să apară personaje noi, dar totuși vechi, cele principale se vedeau prinse între ciocan și nicovală, nu mai știau ce alegeri să facă pentru a mulțumi pe toată lumea, dar mai ales începeau să se îndoiască tot mai mult dacă sunt într-adevăr Bune sau Rele.

A avut de toate, de la drame adolescentine la momente emoționante, răsturnări de situație și suspans, secrete și îmbârligături menite să bage personajele, dar și cititorii în ceață, dialoguri amuzante și sarcastice, personaje simpatice și de care cu usurință se prinde drag, ca să nu mai spun că basmele clasice cunoscute de noi primesc o altfel de perspectivă, una interesantă chiar, pentru că orice poveste are și o parte bună, dar și una rea… Așa că, eu vă încurajez să urmați cursurile la Școala pentru Bine și Rău, să vă alăturați Agathei și Sophiei, să faceți cunoștință cu Tedros și Hort, dar și cu minunatele Hester, Dot și Anadil, pentru că alături de ele veți avea parte de momente de tot râsul…