Drumul Rusiei. Un ambasador la Moscova

Valentin Derevlean
Valentin Derevlean 13 Decembrie, 2022
2545

Deosebit de interesant acest volum în contextul conflictului din Ucraina. Rüdiger von Fritsch a fost ambasador în Rusia în perioada 2014-2019, numit imediat după invadarea și anexarea Crimeii și reprezentând unul dintre statele cu cele mai mari interese economice în Federația Rusă – Germania, de altfel și unul dintre cei mai respectați parteneri europeni ai Kremlinului.

Așadar perspectiva lui Rüdiger von Fritsch e cât se poate de binevenită pentru a înțelege interesele rusești politice, economice și militare. Ajunge ambasador la Moscova după ce fusese 4 ani ambasador în Polonia, așa că are experiența ambelor tabere și această experiență se vede excelent în volumul de față. Pentru că autorul descrie cinstit, onest, cu sinceritatea și claritatea celui care a locuit în Rusia și a fost nevoit să valseze în funcție de interesele politice germane, dar mai ales cele economice. De multe ori autorul menționează că sancțiunile impuse regimului de la Kremlin au deranjat oamenii de afaceri germani și presiunile exercitate de aceștia nu au fost puține. Remarcabile de altfel și paginile despre diplomația rusă, despre duplicitatea și teatrul absurd pe care politicienii și diplomații ruși și le asumă, în ciuda evidențelor și a acțiunilor militare. De multe ori impresia lăsată e că deciziile din politica externă nu țin de ministerele responsabile, ci doar de Kremlin și de ambițiile personale ale lui Putin.

Rüdiger von Fritsch e nevoit să reprezinte interesele occidentale în Rusia, dar mai ales să „lucreze” cu efectele invaziei din Crimeea, cu războiul din estul Ucrainei și devastatorul rol al Rusiei în Siria, un joc diplomatic dificil și de multe ori fără niciun rezultat pozitiv. Însă pentru cititor un asemenea volum rezumă clar și concis cinismul și duritatea politicii externe rusești, arată modul în care Kremlinul și oamenii săi se raportează la occidentul european și pentru cine are ochi să vadă cu exactitate, prezice până la un punct conflictul extins din Ucraina din 2022. Autorul are și capitole despre societatea rusească contemporană, despre cultura și viața de zi cu zi, așa că portretul Rusiei de astăzi e cum se poate mai bine nuanțat și mai expresiv. Dar mai ales relația dintre Germania și Rusia e bine descrisă și pentru un cititor nu așa familiarizat cu domeniul, cum sunt eu de pildă, explicațiile lui von Fritsch ajută să înțelegem foarte bine concesiile făcute de germani și privirea lor blândă asupra exceselor rusești. Există acolo o complicitate economică și o recunoștință istorică fără de care poate că nu s-ar explica multe dintre deciziile luate în ultimele decenii. Excelent volumul, obligatoriu de citit pentru o perspectivă corectă.

Drumul Rusiei
Drumul Rusiei
Rüdiger von Fritsch
Vezi cartea
Descoperă plăcerea de a găti fără zahăr
Cartepedia 10 Aprilie, 2024
"Ce să mai gătim?" nu este doar o întrebare retorică în lumea culinară modernă, ci și titlul unei că...
Cum să citești calitativ, în loc de cantitativ
Cartepedia 07 Aprilie, 2024
Într-o lume în care viteza și cantitatea sunt adesea privite ca măsuri ale succesului, lectura calit...
Decodificarea psihopaților din lumea corporativă
Cartepedia 05 Aprilie, 2024
În lumea afacerilor, unde încrederea și carisma pot deschide multe uși, "Vipere la patru ace" de Pau...
Elena Farago - Poeta inimilor pure
Cartepedia 03 Aprilie, 2024
Pe 29 martie, celebrăm moștenirea culturală și literară a Elenei Farago, una dintre cele mai iubite...

Urmărește-ne pe Instagram