Tolstoi (2 volume)

„Un bătrân agonizează în casa sărăcăcioasă a unui șef de gară. La căpătâiul lui s-au strâns mai mulți doctori, iar la ușă stau niște paznici neînduplecați. Afară, soția, părăsită după cincizeci de ani de viață conjugală și venită cu un tren special, încearcă să treacă de bariera cerberilor. Ea se scuză, se lamentează, plânge. Nu va fi lăsată să intre decât pentru a-i prinde ultima suflare. Jurnaliștii roiesc prin împrejurimi, Biserica a trimis oameni pentru a obține o retractare din partea bătrânului, iar guvernul – jandarmi pentru a preveni o posibilă răbufnire a mulțimii.

Totul se termină cu această scenă dramatică de la Astapovo. Ea trebuie citită mai întâi. Pentru că apoi vom dori să aflăm cum s-a ajuns la această situație tensionată, ce anume îi face pe protagoniști să se urască cu înverșunare și de ce muribundul este atât de celebru. Explicația – atât cât poate fi explicat misterul uman – se întinde pe sute de pagini. Și nu vom regreta că le-am parcurs.”

„Tolstoi e un scriitor uriaș. Niciodată nu este plat, stupid, obosit, pedant, teatral. E cu un cap deasupra celorlalți.”

„Tolstoi pare capabil să citească mințile oamenilor la fel de precis cum noi le numărăm nasturii de la haină.”

„Tolstoi este cel mai mare prozator rus.”