Hasdeu

„Lilica mi-a cerut să-i duc un condei, cerneală şi un teanc de hârtii lângă pat, zicând că încă mai avea mult de lucru şi nu ştia cât timp îi mai rămăsese. Degeaba am rugat-o să se odihnească. I-am făcut pe plac, trebuia să evităm supărările cu orice preţ. Am lăsat-o privind pe fereastră, spre grădina ei, arămită de toamnă, şi spre cei câţiva butuci de vie, rămaşi neculeşi. Iulia, cu lacrimi şiroindu-i pe obraji, aprindea lumânare după lumânare. Trei ceasuri mai târziu, am auzit un geamăt, am fugit în odaia fetei. Sub ochii noştri îngroziţi, şi-a dat ultima suflare. Lumina i s-a stins. Şi mie îmi era atât de groază de întuneric.”

Tadeu Hâjdeu se naşte pe 26 februarie 1838 la Cristineşti (Ucraina de astăzi) într-o familie de cărturari. În primii ani este dăscălit acasă şi la mai multe şcoli din Podolia şi Volînia, unde predă tatăl său. Se înscrie la liceul de băieţi din Chişinău, apoi la Facultatea de Drept a Universităţii din Harkov. Ca urmare a faptului că îşi rupe paşaportul rusesc şi îl trimite la Consulat, este judecat în lipsă, dezmoştenit de drepturile asupra posesiunilor basarabene şi condamnat la exil în Siberia. După ce se stabileşte la Iaşi, lucrează ca bibliotecar şi profesor de istorie, geografie şi statistică şi îşi schimbă numele în Bogdan Petriceicu Hasdeu. Din cauza unui scandal soldat cu un răsunător proces de presă, îşi pierde posturile. Se mută în Bucureşti, unde activează ca membru al Comisiei moşiilor mănăstireşti. Pe lângă munca la monumentalele proiecte istorice şi lingvistice, scrie poezii, fabule politice, schiţe satirice, piese de teatru şi romane istorice şi fondează mai multe ziare şi reviste, printre care România, Foiţa de istorie şi literatură, Lumina, Satyrul, Columna lui Traian, Revista nouă. Este ales deputat în două rânduri. Bănuit că s-ar fi implicat în Republica de la Ploieşti, în 1870 este arestat şi închis la Văcăreşti timp de nouă zile. În 1876 este numit director al Arhivelor Statului, iar un an mai târziu este primit în Societatea Academică Română. În 1888, fiica sa, Iulia, studentă la Sorbona, moare de tuberculoză, iar Hasdeu devine un adept înfocat al spiritismului. Fire polemică şi personalitate controversată, una dintre cele mai impresionante minţi ale epocii sale, Bogdan Petriceicu Hasdeu moare în 1907, singur, în Castelul din Câmpina.