George Cornilă (n. 1986) este prozator, publicist și traducător. Absolvent de Politologie la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și de Publicitate la Universitatea din București, a ocupat poziții de copywriter, jurnalist, secretar general de redacție și redactor-șef. A publicat romanele Cu dinții strânși (2007), Miezul nopții în Cartierul Felinarelor Stinse (2013, 2014, 2021), Regele lupilor (trilogie, 2014-2016), Expurgo (2018, 2019) și Diluvium (2019), colecțiile de proză scurtă Arlequine (2018) și Entropic (2020), precum și volumul de povești pentru copii Toxi Foxy (2018). Este prezent cu texte în peste zece antologii apărute în România și Marea Britanie. A colaborat cu publicații culturale precum Luceafărul de dimineață, Convorbiri Literare, Viața Românească, Plumb, Familia, Observator Cultural, Salonul literar, Revista de suspans, Fantastica, Vulturul, Gazeta SF, Galaxia 42, Accente, Doc.Eu și Aphelion (SUA). A primit Premiul Miorița (2008), Premiul Vrancea Literară (2013, 2016), Marele Premiu „Ion Hobana” (2019) și Premiul COLIN (2021) și a fost nominalizat la Premiul AntareSFest (2018, 2020, 2021) și Premiul RomCon (2019, 2021) și propus pentru Chrysalis Award (Eurocon) (2019) și Rosetta Awards (2021).