Alekzandre (Vol. 2)

Poate că drumul de la cine naiba ești până la te iubesc nu e chiar atât de lung, dar Alek și Zhavia au pornit de fiecare dată cu stângul. Oricât de mult și-au dorit până acum să depună armele unul în fața celuilalt, niciodată nu au făcut-o în același timp. Și, cu toate astea, când sunt unul în preajma celuilalt, Zhavei nu îi mai pasă de siguranța inimii sale și uită să o mai protejeze, iar Alek realizează că ura nu e singurul sentiment care-i curge prin vene.

Zhavia îi amintește lui Alek de persoana care era înainte să aibă inima frântă. Alek își dă seama că fata cu veștile proaste s-ar putea, de fapt, să fie miracolul la care a încetat să mai spere. Zhavia decide să nu mai lupte împotriva singurului om care o face să se îndoiască de toate credințele și principiile sale. Alek își dă seama că poate și-a consumat toată ura, iar acum nu i-a mai rămas decât dragostea și că, dacă încearcă, ar putea să se împace cu trecutul.

E nevoie de o inimă frântă ca să recunoască o alta și poate că tot așa se și vindecă, făcând schimb de bucăți până când cioburile uneia se potrivesc în cealaltă.
Alek și Zhavia decid să depună armele.

Și, dacă o fac în același timp, poate că ar putea fi fericiți.