Inflexiuni. Dialoguri

Dialogurile de față au o poveste incitantă, pe care voi încerca să o rezum aici. Ele au adunat împreună oameni, locuri, conjuncturi, epoci chiar, având în vedere că ultimele două s-au desfășurat în plină criză pandemică.
Să încep așadar cu începutul: Inflexiunile au fost mai întâi gândite ca niște evenimente recurente, urmând să aibă loc la Cluj, iar conceptul lor s-a reformulat de mai multe ori de la momentul inițial. M-am consultat cu prietenele mele Ruxandra Cesereanu și Cristina Eșianu Farcaș, iar apoi cu Anda Vișan, am dezbătut și redezbătut formula cea mai explozivă pentru niște dialoguri interdisciplinare care, nestrunite cum trebuie, ar fi putut să producă un mare haos ideatic. Aceasta pentru că interdisciplinaritatea e interesantă, însă uneori mult prea proteică pentru a da roade.
Formula care s-a impus încetul cu încetul a fost cea în care subiectul își crea cadrul, precum și interlocutorii. Concepute inițial pe o axă temporală regulată, o dată la o lună și jumătate, dialogurile s-au mulat încetul cu încetul pe structura vremurilor pe care le-am trăit în ultimii doi ani. Tangențiale și intempestive, spontane și îndelung pregătite, pline de seriozitate, dar și de ireverență. Cred că ceea ce mi-am dorit cel mai mult de la ele a fost crearea unui anumit spirit, a unei stări afective de așteptare, a unui eveniment care nu poate fi preîntâmpinat. Ceea ce putea fi pus în scenă erau doar condițiile acestui eveniment, etica și orientarea lui.
Vorbind despre acești din urmă vectori ai evenimentului, va trebui să amintesc faptul că cea mai grea a fost alegerea titlului. Până la urmă, cum însăși ideea de eveniment se află în centrul spiritului SenseLab, am discutat cu Erin Manning și i-am propus ca dialogurile să poarte amprenta publicației acestui laborator de cercetare-creație atât de neobișnuit, în cadrul căruia am activat atâția ani. Inflexions-Inflexiuni. Mai ales că unul dintre dialoguri, desfășurat în septembrie 2019, l-a avut ca invitat pe Erik Bordeleau, colaboratorul meu de lungă durată de la SenseLab.
Celelalte coordonate s-au impus de la sine: cafeneaua alternativă Ceramic Cafe de la Cluj era spațiul ideal pentru astfel de dezbateri. Un spațiu iubit de studenți și care scotea universitatea în afara cadrelor ei obișnuite. A fost ideea îndelung susținută de Adrian Tușa și de Corina Ilea, creatorii Ceramic Cafe, care, atunci când afluxul publicului la primul eveniment, în aprilie 2019, intitulat Despre distopia lumii de azi, a depășit cu mult așteptările noastre, iar scaunele s-au dovedit insuficiente, au propus extrem de degajați ca lumea să se așeze pe jos. Ceea ce s-a și întâmplat. Nonșalanța evenimentelor Inflexiuni li se datorează  și lor. Tinerii au urmărit discuțiile de pe treptele Ceramicului, s-au conectat, unii dintre ei, la transmisia live. Am înțeles atunci cât de necesare erau astfel de dezbateri.
Cum am menționat în introducerea mai multor dialoguri, am invitat de obicei unul dintre cei doi interlocutori la discuție, iar acesta îl propunea la rândul său, în funcție de subiect, afinități, ritm, interese intelectuale, pe cel de al doilea. În câteva rânduri pasul în doi nu s-a concretizat, formula finală dialogală fiind în egală măsură cea mai căutată și cea mai naturală cu putință.
EBS Radio s-a alăturat rapid acestui proiect, invitându-ne adesea, pe mine sau pe invitații mei, să vorbim despre subiectul respectiv, în ziua evenimentului. Anca Brășfălean a fost mereu o gazdă curioasă și provocatoare. Îmi amintesc de asemenea figura lui Emanuel Lupașcu-Doboș, care a consemnat cu atenție, inteligență și spirit critic câteva dintre incursiunile noastre inflexionare și le-a publicat pe Bookhub.ro, la sugestia Nonei Rapotan. Ulterior, patru dintre aceste dialoguri au fost publicate în revista Steaua, la sugestia Ruxandrei Cesereanu, transcrise fiind de masteranzi și doctoranzi ai Departamentului de literatură comparată de la Cluj – Constantin Tonu, Maria Barbu, Andreea Stoica și Maria Fărîmă. Acestora li s-a alăturat Ion Pițoiu, pentru transcrierea unuia din dialogurile nepublicate în Steaua. Maria Barbu și Constantin Tonu au preluat ultimele două dialoguri, desfășurate în condiții mai speciale: cel despre Știința voioasă a avut loc pe platforma Zoom pe data de 27 aprilie 2020, la cinci luni distanță față de dialogul precedent, al Lumilor secundare, și la mai mult de o lună de la închiderea pandemică planetară. Iar cel despre Politicile corpului a avut loc în septembrie 2020, pe terasa Ceramic Cafe București, de data aceasta cu puțină vreme înainte ca terasele, cafenelele, cinemaurile și teatrele să fie închise, în toamna anului 2020, datorită creșterii alarmante de cazuri Covid-19, imposibil de stăpânit la acel moment, în lipsa vaccinului.
Inflexiunile vor continua, chiar dacă au făcut o pauză de un an. De aceea cred că e un bun moment – cel de a consacra un volum acestei prime runde de dezbateri pasionante. Pasionante atât pentru cei care s-au prin în joc, întrucât au fost de multe ori luați pe sus de patosul discuțiilor și de neașteptatul reflecțiilor care se desfășurau acolo, pe viu. Dar și pentru cei care au participat la ele.
Recitind acum, pentru publicare, întregul volum, mi-am dat seama că, prinsă fiind în dinamica discuțiilor, mi-au scăpat multe idei, nuanțe, dar mai ales corespondențe între dialoguri. Am observat, retrospectiv, că ideile dintr-un dialog erau preluate și duse mai departe într-altul. Că anumite referințe culturale reveneau, în diferite ipostaze: de exemplu, referința la filmul Touch me not al Adinei Pintilie apare și în dialogul despre Distopia lumii de azi, prin prisma imposibilei, distopicei intimități, dar și mai târziu, în Politicile corpului, prin prisma vulnerabilității, a expunerii lui. De asemenea, referințe la o carte importantă pentru aceste dezbateri, Light. Paradigms for Scientific and Religious Thinking, despre care am vorbit și la EBS Radio, apare și în dialogul despre spațiu și timp, dar și în cel despre Lumi secundare, întrucât volumul face distincția dintre experiență, irepetabilă, și experiment, care presupune postulate și repetabilitate. Inutil să vorbim despre Nietzsche și Știința voioasă. Desigur, multe alte referințe s-au strecurat printre rânduri; am menționat acestea pentru a pune în evidență recurența, circularitatea, terenul pe care s-au articulat idei surprinzătoare.
Polii culturali implicați în dialoguri au fost diverși, aceștia incluzând Editurile Școala Ardeleană, Humanitas, Polirom, Idea Design & Print, Zeta Books, asociația Unfold Motion, laboratorul de creație SenseLab, centrele Phantasma și Ekphrasis. Desigur, și revista Steaua, care a publicat o parte a dialogurilor. Școala Ardeleană a preluat cu entuziasm ideea conceperii unui volum din toate aceste intersecții ideatice, fapt care va crea cu si­guranță un nou început, întrucât oralitatea inițială va conduce înspre conotații conceptuale novatoare.
Cât privește participanții la dialoguri, aceștia provin, așa cum era inițial imaginat, din domenii extrem de diverse: literatură, filozofie, teatru și film, jurnalism, crypto-economie, arte vizuale, fizică. Dialogurile au fost îndelung pregătite, atât de mine cât și de participanți, însă, odată puse în scenă, ele au avut percutanța și evanescența dansului nietzschean, menționat în ultimul dialog.
În privința cronologiei – ele nu s-au desfășurat exact așa cum sunt prezentate aici. Dintre cele șapte adunate în acest volum, primul dialog a avut loc în aprilie 2019, iar ultimul în septembrie 2020, însă ordinea lor a fost diferită. Le-am grupat aici pe două mari teme, prima fiind mai degrabă mentalitară, sociologică, literară și artistică – Lumea de azi și impasurile ei; iar cea de a doua având legătură cu știința, așa cum poate fi ea, serioasă sau voioasă – Știință și universuri paralele.
Acum, în privința temelor, ele au depășit cu mult ceea ce explorasem inițial și ne-au dus înspre întrebări și reflecții inepuizabile. Mai mult decât atât, au creat o lume ficțională proprie Inflexiunilor, un spațiu al manifestării care a lăsat, indubitabil, urme.
Iată câteva dintre acestea: distopii tari – distopii flotante; conștiința spectrală, care e însuși instrumentul memoriei. Apoi, vorbind despre misterul distopiilor actuale, o cheie a acestuia ar putea fi ciocnirea simbolurilor cu tehnologia. Atâta doar că în această ciocnire, există în egală măsură ficțiuni creatoare și ficțiuni distrugătoare. Speranța noastră, a unor ființe aflate la început de secol XXI, ar fi ca tehnologia să fie capabilă să inventeze ficțiuni salvatoare, un tip de memorie (emoțională, istorică, justițiară, informațională?) care să supraviețuiască crizelor actuale.
În ritmul aceleiași scrutări a lumii noastre și a dependențelor ei, prestanța incontestabilă a rețelelor sociale a fost decriptată prin prisma nevoii noastre permanente de validare. Putem însă oare controla, guverna aceste dispozitive asupra cărora părem să nu avem nicio putere? Arta, ritualurile spațiului comun, instrumentele prin care identificăm zonele în care emerg noile intensități – sunt posibile forme de supremație, de noi reguli în lumea infinit virtualizabilă.
Periferiile vorbesc despre vămi și validare centrifugă, despre „ranchiuna sedentarilor”, contracarată de apartenențe multiple, în măsura în care acestea sunt posibile.
În sfârșit, Politicile corpului vorbesc despre ceea ce este politic în corp, în dans, în șocul corpului gol, despre amorf și expresivitate, despre monștri și despre catharsis și mai ales despre toate formele în care corpul a fost încarcerat și redus în perioada pandemică.
Partea a doua, dedicată diverselor forme de știință, a pornit de la postulate, de la punctul zero. Cum arată deci o definiție filozofică a timpului care îl numește pe acesta „așteptare a unui eveniment”; dar a spațiului, conotat drept „experiență a atenției”?
În aceeași ordine de idei, Lumile secundare men­ționează „iraționala” eficacitate a matematicii, „miracolul” faptului că aceasta e însuși limbajul naturii, că lumea e ordonată, poate fi descrisă, iar creierul nostru îi poate înțelege legile. De aici se pot proiecta multiversuri, qualia, universuri-reziduu, lumi secundare. Precum și o mare tentație transgresivă: teoria totului.
În sfârșit, ca un arc final, în plină pandemie, Știința voioasă e în egală măsură de un „realism crâncen, visceral”, dar și de un intens vizionarism estetic. Dacă Nietzsche e un profet al viitorului, e această profeție anihilată de promiscuitatea lumii contemporane, perfect ancorată în propriul ei narcisism pandemic? Ireverența gândirii, absurdismul, stand-up comedy, nebunia suprarealistă, dadaismul, râsul nietzschean, hacking-ul filozofic, o gândire de tip viral par a fi câteva trasee de urmat. Iar micile republici imaginare o formă de utopie non-destructivă.
Am insistat asupra acestor câtorva termeni, teme și direcții în care au deambulat discuțiile Inflexiunilor pentru a vă deschide apetitul pentru acest volum neliniștitor, viu, critic și intempestiv. Dar care propune, în egală măsură, noi concepte. Concepte care se vor înscrie, sper, într-o autentică logică virală. (Laura T. Ilea)