Nietzsche și Eterna Reîntoarcere

„Lucrarea de față își propune să cartografieze istoria și semnificațiile filosofice ale conceptului de Eternă Reîntoarcere a Identicului, așa cum apare el atât în scrierile lui Friedrich Nietzsche, dar și în receptarea operei sale de-a lungul timpului (punctată de nume fundamentale ale filosofiei occidentale, de la Martin Heidegger la Gilles Deleuze). Monografia conceptuală capătă astfel o dublă contextualizare necesară: pe de o parte, reflecția asupra Eternei Reîntoarceri este propusă în conjuncție cu celelalte concepte esențiale ale gândirii nietzsche­ene (voința de putere, supraomul, moartea lui Dumnezeu, nihilismul, transmutarea tuturor valorilor), iar pe de altă parte ea este urmărită în dezvoltările sale exegetice din secolele XIX şi XX, cât şi în receptarea gânditorilor contemporani.” (ELISABETA DIANA KORPOS)

„Cartea oferă indicii de lectură și înțelegere a operei marelui gânditor german, cerute de două serii de dificultăți: cele ale propriei opere, dar și cele provenite din bogata și complexa literatură exegetică născută pe marginea ei. Și în acest sens, cartea doamnei Diana Korpos și‑a atins cu eleganță și competență scopul declarat la început. Importanța deosebită a acestei idei în economia de ansamblu a concepției lui Nietzsche a fost subliniată chiar și de Martin Heidegger într‑unul dintre cele cinci cursuri – este vorba despre cel din semestrul de vară 1937 – pe care acesta le‑a ținut între anii 1936 și 1940 la Universitatea din Freiburg pe tema Nietzsche. Prin interpretările sale de atunci, în epoca de ascensiune a nazismului, Heidegger îl smulge pe autorul Voinței de putere din brațele încercărilor acestuia de a‑l anexa politic, redându‑l istoriei filosofiei căreia îi aparține de drept și plasându‑l dintr‑odată în rândul celor mai mari gânditori din filosofia occidentală, alături de Platon, Aristotel, Plotin sau Descartes, Leibniz, Kant, Hegel. În viziunea lui Heidegger, ideea veșnicei întoarceri a aceluiași este gândul cel mai greu, în înțelesul încărcat cu semnificații al concepției nietzscheene, fără de care aceasta ar fi ca un copac fără rădăcini (comparația îi aparține lui Heidegger). Este vorba, după autorul lui Sein und Zeit, despre ultimul mare gând al metafizicii occidentale care închide cariera mai mult decât milenară a acesteia în cultura europeană.” (VASILE MUSCĂ)