TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Divorțul și procedura divorțului în teoria și practica judiciară
Vezi
galerie

Divorțul și procedura divorțului în teoria și practica judiciară

de Gabriela Cristina Frenţiu

Titlu apărut în colecția Biblioteca de drept civil și drept procesual civil la Universul Juridic

Id: #429177

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Este neîndoielnic că problematica divorțului a fost amplu discutată în doctrina juridică, normele care reglementează această instituție, cuprinse în Codul civil și în Codul de procedură civilă, fiind pe larg comentate și interpretate în lucrări valoroase.

 

Aceasta nu înseamnă însă că dezbaterile în materie s-au epuizat. Dimpotrivă, practica judiciară națională și europeană, cristalizată în timp, oferă soluții interesante, ce pot constitui oricând un punct de plecare în cadrul unei dezbateri, care și-a propus să fie nu numai teoretică, ci și practică.

 

Scrisă cu generozitatea celor care culeg și sintetizează informații pentru a le transmite apoi mai departe, într-o viziune proprie, lucrarea se adresează deopotrivă teoreticienilor și practicienilor dreptului, studenților ori absolvenților facultăților de drept care se pregătesc să acceadă în una dintre profesiile juridice, dar și publicului larg ce dorește informații legate de desfacerea căsătoriei, de consecințele acesteia.

 

Lucrarea tratează diferitele aspecte de drept material și procesual pe care le generează divorțul, fiecare problematică având o abordare teoretică, urmată de o prezentare a jurisprudenței relevante a instanțelor europene și a celor naționale.

 

În cuprinsul lucrării regăsim analiza competenței soluționării unei cereri de divorț, a competenței în relațiile dintre statele membre și nemembre ale Uniunii Europene, a recunoașterii unei hotărâri de divorț pronunțate în străinătate și a executării acesteia pe teritoriul României; examinarea diferitelor tipuri de divorț; analiza efectelor pe care divorțul le produce în relațiile dintre soți, dintre părinți și copii, exceptând problematica partajului judiciar, care urmează a fi abordată într-o lucrare separată.

 

Date fiind relațiile interumane, evoluția acestora, problemele cu care se confruntă societatea, conjunctura dintr-un anumit moment, în care relația de familie este în cumpănă, cuplurile continuă să își reevalueze viața în familie, astfel că în ultima perioadă, marcată și de pandemie, s-a remarcat o creștere a numărului de divorțuri.

 

Fără îndoială, divorțul constituie un eveniment traumatic, fiind nevoie de timp, de ajustări personale, pentru a redobândi o stare emoțională asemănătoare celei de dinaintea divorțului. Totodată, divorțul este o provocare foarte mare pentru copii.

 

Desigur, divorțul nu înseamnă dispariția familiei, însă împărțirea timpului petrecut cu copiii de către fiecare părinte constituie una dintre problemele des disputate în instanță.

 

Lucrarea a fost elaborată din perspectiva practicianului, care se confruntă cu diferite situații în cadrul unui proces de divorț, scopul fiind acela de a supune dezbaterii diferitele aspecte de drept procesual sau material care sunt în măsură să suscite discuții și dezbateri interesante într-o materie în continuă adaptare la realitățile vieții sociale.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Gabriela Cristina Frenţiu

Data apariției: martie 2023

ISBN: 978-606-39-1035-7

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 368

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Universul Juridic