O istorie trăită (Vol. 2)

Mă voi opri la teza care explică poziția românească exclusiv prin considerente de politică externă, de dragul opoziției față de U.R.S.S. Voi cita unele caracterizări întâlnite în declarații despre politica românească: „În afară Ceaușescu era un liberal, în interior un stalinist”; „Ceaușescu voia independentă cu un model stalinist al socialismului”; „Ceaușescu nu avea cum să fie de partea măsurilor de liberalizare, întreprinse de cehoslovaci. El nu voia nici democrație, nici economie liberală”; „Ceaușescu nu și-a dat seama că «socialismul cu fața umană» din Cehoslovacia reprezintă o alternativă la modelul sovietic”; „Lui Ceaușescu nu cred că-i plăcea prea mult ce se întâmplă la Praga, dar voia să se opună cu orice preț sovieticilor”; De aici poziția față de reforme: „N-am întâlnit corelații cu tendințele de reformare economică și socială încercate în unele țări din lagărul socialist. Nu și în România”; „Nu reforma era totul”; „Nivelul și calitatea reformei erau de suprafață”.

Și mai departe, afirmația ritoasă ca socialismul nu poate fi reformat. În aceste afirmații sunt părți de adevăr. Dar numai părți.