Eros şi magie în Renaştere. 1484
de Ioan Petru Culianu
Titlu apărut în colecția Biblioteca Ioan Petru Culianu la Polirom
Descriere produs
Ediţia a IV-a
„Ne găsim în prezent la răscrucea a două epistemologii: prima, cu rădăcini încă în epoca Luminilor, crede că progresul științific este cumulativ și că omenirea va sfârși prin a descoperi cândva Adevărul; a doua, care nu există decât de un sfert de secol, consideră că toate viziunile asupra lumii sunt valide, că toate se află departe de Adevăr și că între ele nu există continuitate. Conform acestei epistemologii, viziunea asupra lumii specifică Renașterii și aceea a științei moderne, deși aflate în succesiune cronologică, ar fi pur și simplu incomensurabile.
Știința renascentistă, căreia îi sunt examinate aici principiile generale, este un sistem coerent, întemeiat pe dimensiunea spirituală, pneumatică a lucrurilor. Această dimensiune este una reală. Sunt oare atunci de asemenea reale operațiile intersubiective, a căror existență este afirmată de magie? Într-un anume sens, se poate spune că da.
Dacă însă științele renascentiste nu sunt lipsite de o «valoare de întrebuințare», de ce a trebuit să intervină schimbarea revoluționară care, începând cu secolul al XVII-lea, le-a tulburat și apoi le-a distrus?
Revoluția științifică europeană care a condus la anihilarea științelor renascentiste se bazează pe factori religioși, lipsiți de orice legătură cu științele înseși. Și tot de către religie sunt antrenate societățile europene într-o aventură riscantă ale cărei consecințe suntem încă departe de a le putea evalua.” (Ioan Petru Culianu)
Tozgrec (2023) ,
Dicţionar al religiilor (2013) ,
Gnozele dualiste ale Occidentului (2024) ,
Iter in silvis. Eseuri despre gnoză și alte studii (Vol. I) (2013) ,
Călătorii în lumea de dincolo (2024) ,
Eros şi magie în Renaştere. 1484 (2015) ,
Arborele Gnozei. Mitologia gnostică de la creștinismul timpuriu la nihilismul modern (2015) ,
Marsilio Ficino (1433-1499) și problemele platonismului în Renaștere (2015) ,
Experienţe ale extazului (2023) ,
Iocari serio. Stiinţa şi arta în gîndirea Renaşterii (2017) ,
Detalii produs
Autor: Ioan Petru Culianu
Traducător: Ion Acsan, Ana Cojan
Prefaţator: Mircea Eliade
Postfaţator: Sorin Antohi
Titlu original: Eros et magie à la Renaissance. 1484
ISBN: 978-973-46-9746-5
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 456
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Polirom
Teme: curiozitate
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Filosofie
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Științe umaniste >> Cărți Istorie