TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
De ce sunt atât de înțelept
De ce sunt atât de înțelept
Vezi
galerie

De ce sunt atât de înțelept

de Friedrich Nietzsche

Titlu apărut în colecția Idei esențiale. Vellant la Vellant

Id: #425291

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Colecţia Idei esenţiale îi face cunoștință  cititorului cu lucrări de referință din patrimoniul cultural universal care aduc în prim-plan concepte din filosofie, psihologie, economie, politologie sau spiritualitate. O colecție de cărți ale autorilor clasici care au contribuit, prin ideile lor, la fundamentarea lumii așa cum o cunoaștem astăzi, idei către care, indiferent de vârstă, ne îndreptăm pentru a dobândi o perspectivă completă asupra prezentului schimbător, a trecutului încețoșat și a viitorului incert. Ideile care, în ultimă instanță, ne-au fost esențiale pentru a deveni înțelepți, curajoși, umani.

 

      „Cel care este capabil să respire aerul scrierilor mele știe că acesta e un aer al înălțimilor, cu suflu puternic. Trebuie să fii făcut pentru așa ceva, altminteri riști să răcești. În apropiere, e gheața; solitudinea e înspăimântătoare; dar câtă liniște e între lucrurile pe care cade lumina! Cât de bine poți respira!”

Friederich Nietzsche

extinde
 

Detalii produs

Autor: Friedrich Nietzsche

Traducător: Deniz Otay

Data apariției: mai 2022

ISBN: 978-606-980-182-6

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 128

Limbă: Română

Dimensiuni: 12x18 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Vellant

Teme: societate, Cultură

 

Loc în topurile Cartepedia

Friedrich Nietzsche
Friedrich Nietzsche
Autor

Friederich Nietzsche, filozof al culturii, filolog, scriitor, una dintre persona...

vezi autor