TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Novicele. Invocatorul (Vol. 1) SB-TAM-NOVIVI-17-N-001
Novicele. Invocatorul (Vol. 1)
Vezi
galerie

Novicele. Invocatorul (Vol. 1)

de Taran Matharu

Titlu apărut în colecția Storia Books | Young Adult la Storia Books

Id: #251233

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Demoni, magie şi aventuri epice – astfel pot fi caracterizate cărțile din seria Invocatorul, incluse în lista New York Times a celor mai vândute cărţi.

 

Fletcher nu este decât un biet ucenic fierar, dar întâmplarea face să descopere că este înzestrat cu darul de a invoca demoni de pe alt tărâm. Obligat să-şi părăsească satul din cauza unei crime pentru care nu e vinovat, se vede nevoit să pribegească împreună cu demonul lui şi ajunge la Academia Vocans, locul în care cei înzestrați cu acest dar sunt pregătiţi în meşteşugul invocării demonilor.


La Academie, Fletcher trebuie să dea piept cu o serie de lecţii istovitoare, care îl pregătesc să devină războinic-mag şi să lupte în războiul purtat de Imperiul Hominum împotriva sălbaticilor orci. Trezindu-se înconjurat de copiii celor mai puternici nobili din ţară, Fletcher e nevoit să aibă mare grijă. Însetaţi de putere, gemenii Forsyth pândesc din umbră şi urzesc tot felul de intrigi, urmărind interesele familiei lor. Tot acolo Fletcher o întâlnește pe Sylva, o elfă dispusă să facă tot ce îi stă în putinţă pentru încheierea unei alianţe între seminţia ei şi imperiu, chiar cu preţul trădării prietenilor. Şi pe Othello, cel dintâi gnom primit vreodată la Academie. Poporul lui a fost multă vreme asuprit de conducătorii imperiului, lucru care provoacă o serie de tensiuni printre noii lui colegi.

 

Fletcher se va trezi prins între forțe puternice, fără niciun alt ajutor în afara demonului său, Ignatius. În timp ce piesele de pe tablă se înfruntă pentru câștigarea supremației, el va trebui să decidă cărei tabere îi este loial. Soarta întregului imperiu se află în mâinile lui…

extinde
 

Detalii produs

Autor: Taran Matharu

Traducător: Alina Marc-Ciulacu

Data apariției: octombrie 2017

Titlu original: The Novice: Summoner: book one

ISBN: 978-606-94493-2-5

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 416

Limbă: Română

Dimensiuni: 14x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Storia Books

Teme: aventură, magie, prietenie

 

Opinii editoriale

Personajele interesante, ritmul alert al intrigii, accentul pus pe aspectele rasiale şi ciudatele soiuri de demoni fac din Novicele o carte care se citeşte cu plăcere.

School Library Journal

Cititorii de fantasy vor savura mai mult ca sigur această aventură distractivă, care îţi dă o senzaţie confortabilă de familiaritate, aducând în prim-plan un şcolar-soldat curat la suflet şi pe tovarăşul lui demon.

Kirkus Reviews

Această aventură fantasy, axată pe acţiune, este o lectură plăcută pentru cititori de toate vârstele, mai ales pentru amatorii de jocuri de rol şi pentru fanii lui Christopher Paolini.

Voya

Taran Matharu a ajuns la peste un milion de cititori cu prima lui carte din seria Invocatorul în numai câteva luni.”

NBCnews.com
Taran Matharu
Taran Matharu
Autor

Taran Matharu s-a născut la Londra, în 1990, și a fost pasionat de lectură încă...

vezi autor