Delirând pentru o vreme

„Poeziile sunt rupturi din suflet.

Volumul meu de poezii conține sentimentele, ideile și trăirile mele independente, ca adolescentă imatură printre toți acești copii și adulți. Scopul lucrării este de a schimba percepții și de a le arăta oamenilor că merită să lupți în absolut orice circumstanțe și indiferent de resurse.

Am început Delirând pentru o vreme dintr-un impuls pueril și habar nu aveam că o să scriu și o să tot scriu până voi ajunge aici. Una dintre dorințele pe care le-am păstrat doar pentru mine a fost să văd cum poeziile mele ajung în inimile voastre și lasă ceva bun acolo, de care să vă agățați în momentele grele. Exact așa cum am făcut și eu.

Sunt un om ca toți ceilalți din jurul meu și poate că dacă m-ai vedea pe stradă, nu mi-ai reține chipul și nu ți-ai aminti de mine nici la a doua întălnire. E perfect normal și… uman. Cum am spus, nu ies în evidență cu nimic, dar simt, undeva acolo, că Dumnezeu și-a dorit să trec prin clipe care să mă rupă cumva de realitate și să mă propulseze într-un univers doar de el știut.

Deși mintea și ipotezele mele îmi mai joacă feste din când în când, am realizat în sinea mea că nu e așa nici pe departe și că sunt alte persoane mult mai distruse decât am fost eu vreodată și, poate, decât ai fost sau ești tu, cel care citești aceste rânduri.

Am simțit toate stările din lumea asta: fericire, nostalgie, gelozie, euforie… teamă. Am simțit chiar și victoria, și eșecul, deși nu tocmai echilibrate, formându-se o concordanță imperfectă între cele din urmă. Eșecul mă afecta diferit atunci când victoria devora tot ce exista în mine… și rar.

Nu erau multe dățile în care chiar câștigam ceva așa cum îmi doream, dar erau plăcute și mă făceau să cred că pot mai mult. Din ce în ce mai mult. Poate că asta a fost un fel de eroare în dezvoltarea mea morală, căci îmi era din ce în ce mai sete cu fiecare reușită și ajunsesem să fiu irascibilă atunci când pierdeam.

Probabil că din această cauză m-am și gândit să scriu și m-am străduit să umplu câteva pagini, așa cum știam eu mai bine. Nu toți ne naștem învățați, iar în cazul meu, fară îndoială, nu a fost talent, ci doar o modalitate de evadare din normalitate. Habar nu aveam că urma să formez din asta un stil de viață.

Cândva, scrisul a fost lumina de la capătul tunelului pentru mine, dar acum e ceea ce mă reprezintă în esență.

Poezia e arta sinelui.” — Renata N. Dobre