Apocalipsa Ayahuasca

„Aya, adică suflet.”

„Treizeci de oameni formând un cerc în jurul şamanului, în coliba cea mare. Ore întregi de meditaţie, incantaţii, şi în sfârşit eram consideraţi pregătiţi pentru ceremonie. Sau experiment, aşa cum îl vedeam eu. Spuneţi-i cum vreţi, dar eu nu mă simţeam deloc pregătită. În primul rând, am ajuns târziu. Nu ştiu dacă a fost o întârziere elegantă, dar măcar cu ceva stil, îmi place să cred, pentru că, fără ştirea nimănui, aveam o maşină închiriată şi un şofer care a parcat la niciun kilometru şi jumătate de tabără. Toţi ceilalţi făcuseră o plimbare mult mai lungă prin junglă, gonind ţânţarii şi încercând să nu se gândească la şerpi. De asemenea, am ignorat regulile privind consumul de alcool şi de medicamente, precum şi o mulţime de alte reguli mărunte pe care mi le-au trimis. Aveam nişte emoţii groaznice, iar cele câteva înghiţituri de pisco sour al locului pe care le busem în maşină mă ajutau să mă calmez. Dar nu în totalitate. Am aruncat o privire în jurul cercului. Cine erau aceşti oameni? Nu-mi plăceau; nu-mi plăcea aura deprimantă pe care păreau să o emane, ca pe transpiraţie. Da, şi asta. Oare când făcuse ultima dată vreunul dintre ei un duş?...”