Omul fără vise

„Eu ca om, lumea ca simptom.
Nici un cuvânt nu i se poate opune singurătății. E starea primordială a omului.
Când știu că toate zilele nu sunt decât pregătiri pentru ultima zi din viața mea…
Nu se poate fericire fără trecut, nefericire fără viitor, sau prezent fără speranță.
Când ești atât de neînsemnat, când te simți vinovat de propriile oase.
Și dacă nu există libertate? Dacă Dumnezeu a pierdut controlul?
În fiecare zi mă rog să fie sfârșitul lumii, dar nu al meu.
Poate omenirea nu-i decât un uriaș care a murit în somn.
Un oraș lipsit de angoasă existențială se transformă în cimitir.
O societate ce caută hazardul, ca Lucifer plictisit de propria frumusețe.
Se lucrează în noi opera nimicului.

Poate va veni o zi când vei răsfoi aceste pagini și vei deveni un alt eu care-mi știe amintirile, fiindcă odată citite, vor fi parte și din sufletul tău. Cartea se vrea a fi un jurnal alcătuit din gânduri răzlețite, început acum mulți ani și poate neterminat. Acum atât de mulți ani, încât uneori nici nu-l mai recunosc ca fiind al meu.

Îți las această carte, prietene. Așa cum își lasă pasărea cuibul său, plecând spre zări mai calde, de parcă nicicând n-ar fi fost.” — Autorul, Mihai Zota