TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Ce mult v-am iubit... Amintiri (Vol. I)
Vezi
galerie

Ce mult v-am iubit... Amintiri (Vol. I)

de Răzvan Ionescu

Titlu apărut în colecția Fildeș la Creator

Id: #424940

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Ce mult v-am iubit! Mult și pe mulți. Oameni de teatru și de film, profesori, poeți, preoți, scriitori, artiști plastici, oameni simpli sau regi, cărți și încăperi în care s-a așezat o lume de amintiri ce-și așteaptă cuminte rândul la uitare. Undeva, în epistolele sale cu apăsat conținut moral Seneca, un stoic pur sânge, spunea că toți oamenii pe care i-am iubit ne-au fost dați cu împrumut. Și mi-am amintit de "țara luată cu împrumut" din ultimul discurs al Regelui Mihai! A trebuit, trebuie și va trebui mereu și mereu să restituim, dar și să dăm mărturie pentru ce și cine ni s-a dat. Sunt aproape convins că rândurile mele nu vor reuși să se apropie nici pe de parte de dimensiunea excepțională a acestor oameni pe care i-am cunoscut și iubit. Dar prin stângacele fraze așternute pe hârtie, pe cât de nevrednicul, pe atât de îndrăznețul autor, se va alina măcar pe sine, tot alungând și alungând aburul din ferestre, caligrafiind cu degetul lipit pe geam și mărturisind la umbra duhului mângâietor, iubirea. - Răzvan Ionescu

„Așa a început cea mai fascinantă aventură a vieții noastre. Sub chipul lui, al Meșterului, pe care zâmbetul îmbracă nuanțe policrome, când puțin uimit, când puțin ironic, când puțin șiret, când puțin jenat, parcă mereu cerându-și scuze... Învăluit cel mai adesea în fumul subțire alb-albăstrui și fin al țigărilor Kent super long, pufăind uneori afectat, aproape cu ostentație, aprinzând și stingând chibritul într-un anume fel, (pe care toți, evident, mai târziu aveam să îl imităm) părea un mag ce transformă în vis totul împrejur, ridicându-se de acolo de jos, dintre zeii Teatrului Bulandra pe care ne învață să-i atingem.”

extinde
 

Detalii produs

Autor: Răzvan Ionescu

Data apariției: iulie 2022

ISBN: 978-606-029-554-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 370

Limbă: Română

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Hârtie: 80g/m

Editura: Creator

Teme: creativitate, curaj, destin, iubire