Descriere produs
Dispărută în Moscova. Povestea unei spioane americane in anii 1920 - Marguerite Harrison.
Publicată prima oară în anul 1921, la doar câteva luni după eliberarea lui Marguerite Harrison dintr-o închisoare bolșevică, Dispărută în Moscova descrie peripețiile autoarei în Rusia la începutul anilor 1920, propriile impresii despre mai-marii puterii bolșevice și riscurile pe care și le-a asumat ca spioană și ziaristă. Fără să amintim ajutorul pe care l-a oferit prizonierilor de război internați acolo, cele două arestări ale sale, detenția de zece luni, inclusiv în celebrul penitenciar Lubianka. Avem de-a face cu o veritabilă enciclopedie a vieții cotidiene a Rusiei bolșevice la debutul deceniului al treilea al secolului trecut. Marguerite Harrison este un observator fin și tenace și o ziaristă meticuloasă, dar, în același timp, o femeie obișnuită prinsă în vâltoarea unor evenimente extraordinare. Această ediție – minuțios adnotată – prezintă documente inedite din arhivele serviciilor secrete americane și sovietice, precum și ilustrații cu protagoniștii acestor întâmplări incredibile.
Ce a văzut câinele şi alte aventuri (2013) ,
Catherine cea îndărătnică - PB (2017) ,
Sabia din stâncă. Regele Arthur (Vol. 1) (2017) ,
Genghis-han și nașterea lumii moderne (2023) ,
Spațiul (2017) ,
Fereastra Fantastică. O serie de evenimente nefericite (Vol. 3) - HC (2022) ,
Pe cuvânt de șoricel (2018) ,
Sunt părinte de adolescent. Când nimic nu pare să meargă, există soluţii (2018) ,
Yitzhak Rabin. Soldat, lider, om de stat (2018) ,
Fabrica fatală. O serie de evenimente nefericite (Vol. 4) - HC (2018) ,
Detalii produs
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Biografii, memorialistică, publicistică și eseuri >> Cărți Memorii și jurnale
Speciale >> Literatură de frontieră
Speciale >> Cărți literalmente cu greutate
Speciale >> Reduceri Grupul Editorial Corint
Opinii editoriale
Marguerite Harrison e o femeie curajoasă , dar și norocoasă. De la început și până la sfârșit, cartea ei rămâne în mod constrant interesantă. Este o jurnalistă înnăscută, pentru că știe ce este important și ce să lase să transpară; și-a riscat cu bucurie sănătatea și viața pentru a obține <știri>, și a reușit. Scrie fără părtinire. Nu am văzut nicio carte despre Rusia contemporană mai interesantă și mai valoroasă decât aceasta și niciuna care să inspire încredere. - 1921
New York Times