Ion Rațiu. Jurnal (Vol. 5)

„În perioada 1974–1978, în Comitetul Național Român (CNR), condus de Constantin Vișoianu, neîncrederea și dezacordurile au predominat între aproape toți membrii și nemembrii săi. Se criticau pe rând unii pe alții, uneori deschis, dar, în general, pe la spate. Nu exista unitate între exilații români nici măcar în țările unde se refugiaseră, cu atât mai puțin la nivel global. Același joc de-a șoarecele și pisica s-a desfășurat neabătut și cu Ion Rațiu. Cu toate acestea, el și-a continuat cu încăpățânare misiunea, hotărât să încerce din răsputeri să genereze unitate, vorbind despre obiectivul său oricui voia să îl asculte, chiar și celor care nu voiau.”

„În seara zilei de 15 octombrie 1975, Ion Rațiu a purtat o discuție amicală cu Noel Bernard, directorul Departamentului românesc de la Radio Europa Liberă, pe care a menționat-o și în jurnalul său. Printre altele, interlocutorul i-a spus: «Tu ești un Don Quijote românesc». Deși a afirmat că nu s-a simțit deloc jenat de remarca celuilalt, Ion Rațiu trebuie să fi fost oarecum stânjenit de o astfel de caracterizare, care sugera că este un aventurier, iar activitatea sa politică din exil, o iluzie. Însă Noel Bernard l-a descris cu afecțiune, și probabil că a avut dreptate, într-un anume sens. Rătăcind atâtea decenii în exil, Ion Rațiu a fost permanent într-o căutare de sine, asemenea cavalerului spaniol. Acțiunile sale au fost îndrăznețe, unele trecătoare, altele hazardate, dar niciodată nu s-a temut de dificultăți și nici nu a șovăit în fața primejdiei.”