Tehnica îngrijirii omului sănătos și bolnav
de Liliana Rogozea, Tatiana Oglinda
Titlu apărut în colecția Medicină la Creator
Descriere produs
De ce o nouă carte de Tehnica îngrijirii omului sănătos și bolnav? Pentru că în acest domeniu este sigur că se acumulează în permanentă noi cunoștințe și toți cei care lucrează în acest domeniu trebuie să înțeleagă, să știe ce au de făcut în profesia pe care și-au ales-o și care este pe cât de nobilă, pe atât de frumoasă. Atunci când în 1999 a început activitatea în cadrul Colegiului Universitar Medical Brașov ne-a fost tuturor foarte clar că acesta trebuie să devină atât un spațiu de emulație intelectuală în care să se formeze viitoarele asistente medicale, cât și liantul între cele care lucrează de mai mulți ani în această profesie și cele care se pregătesc în cadrul acestei forme de învățământ.
Într-o lume debusolată, în care valoarea este greu de descoperit, într-o lume bolnavă care refuză adesea dialogul și transformă competiția într-o luptă acerbă pentru impunerea punctului de vedere a celui care dispune discreționar de putere, de o putere pe care nu o merită datorită valorii sale și pentru care nu este pregătit, cartea de față, născută din experiența acumulată timp de 10 ani (atât în cadrul Școlii Postliceale Sanitare cât și a Colegiului Medical) a dovedit încă o dată că oamenii pot lucra împreună, “indiferent de diploma pe care o au”, dacă liantul este prietenia, dragostea pentru meserie și mai ales pentru învățăceii lor.
Îngrijirea pacienților. Vol. 1 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 2 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 3 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 4 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 1 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 2 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 3 (2019) ,
Îngrijirea pacienților. Vol. 4 (2019) ,
Detalii produs
Autor: Liliana Rogozea, Tatiana Oglinda
ISBN: 978-606-8814-14-8
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 159
Limbă: Română
Dimensiuni: 20x29 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Creator
Cărți Non-ficțiune >> Cărți Medicină și farmacie >> Cărți Afecțiuni și tratamente