TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Iată-mă HF-JSF-IATM00-17-N-001
Vezi
galerie

Iată-mă

de Jonathan Safran Foer

Titlu apărut în colecția Raftul Denisei la Humanitas Fiction

Id: #248876

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Cu mult umor şi profundă melancolie, Jonathan Safran Foer construieşte o poveste multistratificată, greu de sintetizat în câteva cuvinte. Focalizează lentilele camerei sale imaginare asupra unei familii evreieşti din Washingtonul zilelor noastre şi demolează, nivel după nivel, construcţia existenţei ei intime şi sociale, până ajunge la sâmburele care-i alimentează viaţa şi care se dovedeşte a fi mai fragil şi mai vulnerabil decât şi-ar fi imaginat.

Julia, o arhitectă „care n-a construit niciodată nimic”, după cum se autodefineşte, şi Jack, soţul ei, scenarist de succes al postului HBO, dar neîmplinit profesional, trăiesc împreună cu cei trei fii ai lor, Sam, Max şi Benjy – trei copii cu personalităţi complexe şi sofisticate, în confortul metropolei americane, ducând o viaţă tihnită, îmbogăţită de mici ritualuri laice, care-i definesc ca familie. Când, cu puţin timp înainte de ceremonia de bar mitzvah a fiului lor cel mare, Sam, Julia descoperă în telefonul soţului ei mai multe mesaje cu un conţinut sexual explicit, totul sare în aer, scoţând la iveală o adevărată spirală a crizelor identitare.


O panoplie de rude: bunici, străbunici, veri şi unchi intră în scenă pentru a întregi tabloul, nefăcând altceva decât să complice şi mai mult lucrurile, care se vor reaşeza în cele din urmă, reconfigurând relaţiile din interiorul familiei.


Punând în discuţie ce înseamnă să fii uman, Iată-mă e un mare roman american al vremurilor noastre, având în centrul lui disoluţia unei familii şi dispariția valorilor morale, o capodoperă despre cum trăim acum.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Jonathan Safran Foer

Traducător: Andra Matzal, Cosmin Postolache

Data apariției: mai 2017

ISBN: 978-606-779-221-8

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 648

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: umor, Melancolie, iubire

 

Opinii editoriale

„Jonathan Safran Foer a reinventat romanul experienței evreilor americani, devenind, pe drept cuvânt, strălucitul moștenitor lite¬rar al lui Bernard Malamud, Saul Bellow și Philip Roth.”

Charles R. Larson, Counterpunch

„Jonathan Safran Foer așază mâna cititorului pe însăși inima experienței omenești – frumusețea transcendentă a relațiilor interumane. Citește, o să simți viața pulsând!”

Philadelphia Inquirer

„Cel mai bun și mai caustic roman al lui Foer, atât de plin de durere și regret, că uneori inima abia dacă mai poate să îndure.”

Dwight Garner, The New York Times
Jonathan Safran Foer
Jonathan Safran Foer
Autor

Jonathan Safran Foer s-a născut în 1977, la Washington, D.C. Studiază literatura...

vezi autor