TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Ambasadorii 978-630-319-340-3
Ambasadorii
Vezi
galerie

Ambasadorii

de Robert Cooper

Titlu apărut în colecția Kronika la Litera

Id: #433493

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
Diplomația de la Machiavelli până în timpurile moderne
 

Descriere produs

Istoria nu curge în linie dreaptă. Este făcută de bărbați și de femei și este uneori rezultatul întâmplării. Calea evenimentelor și a ideilor nu se întinde lin de la Tucidide, prin Machiavelli spre pace perpetuă. În locul progresului inevitabil avem parte mai adesea de starturi false, drumuri înfundate, evenimente întâmplătoare, bune intenții înțelese greșit. Prin urmare, aceasta nu este o istorie convențională a diplomației. Richelieu și Mazarin au trăit într-o lume pe care cu greu ne-o putem imagina azi, dar din vremea lor putem vedea contururile Europei contemporane. Talleyrand și Congresul de la Viena din 1815 ne aduc mai aproape de prezent. Talleyrand era produsul ancién regime, dar a fost și primul om de stat european care a vizitat America. La Congresul de la Viena a fost discutată prima dată o problemă umanitară – comerțul cu sclavi. Din acel moment încolo, problemele umanitare au făcut parte din agenda diplomatică.

 

Cartea incisivă și elegant scrisă a lui Robert Cooper include o analiză impresionantă a oamenilor care au construit Occidentul Războiului Rece. Punctul culminant al acestei drame a fost Criza Rachetelor cubaneze, cu contrastul său între dezbaterea deschisă pe care o folosea John F. Kennedy pentru a lua decizii și sistemul închis de la Moscova. Henry Kissinger este figura centrală a lumii postbelice, dar și unul dintre marii scriitori ai diplomației. Povestea lui este din unele puncte de vedere tipică: a dat greș în privința celor mai importante scopuri ale sale și a avut succes în modul la care nu se așteptase vreodată. Între timp, o poveste de succes notabilă și neglijată este cea a diplomației germane.

 

Robert Cooper asamblează cu măiestrie fragmente de istorie și nu uită aspectele esențiale. Motivul fundamental pentru care toate aceste fragmente se dovedesc a fi edificatoare.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Robert Cooper

Traducător: Diana Morăraşu

Data apariției: noiembrie 2023

Titlu original: The Ambassadors. Thinking about Diplomacy from Machiavelli to Modern Times

ISBN: 978-630-319-340-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 512

Limbă: Română

Dimensiuni: 15x23 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Litera

Teme: curiozitate

 

Opinii editoriale

„Robert Cooper are experiență de o viață în diplomație atât în Foreign Office, cât și la Uniunea Europeană. Noua sa carte se bazează pe nenumărate lecturi și o atenție meticuloasă la detalii. Este scrisă fluent în proză limpede și extrem de abordabilă... o relatare vie și pătrunzătoare despre crizele internaționale majore din ultimii 70 de ani și oamenii care le-au dezamorsat.”

THE SPECTATOR

„Reflecțiile autorului asupra naturii și a utilizărilor puterii în arta negocierii merită întreaga atenție.

FINANCIAL TIMES

„Analiza adesea critică din această carte servește drept contrapondere perfectă la Kissinger.

IRISH TIMES

„Scrisă cu erudiție și con molto brio...”

FINANCIAL TIMES