TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Istorie regândită 978-606-26-1596-3
Vezi
galerie

Istorie regândită

de Laura Pană

Titlu apărut în colecția Istorie și studii culturale. Pro Universitaria la Pro Universitaria

Id: #425961

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Laura Pană are o lungă carieră de predare și cercetare la Universitatea Politehnică din București. Încă din anul 1990, când a devenit posibilă predarea și publicarea cursurilor bazate pe cercetări și competențe personale, a scris un curs de Filosofie Socială și apoi, pentru forma de predare Masters of Science, unul de Prognoză Socială și Tehnologică, iar acum propune gânditorilor, cercetătorilor și studenților acest volum de Filosofie a Istoriei.

 

Alte direcții noi de cercetare și de reflecție, ca cele privind tipurile de eficiență și eficiență sistemică, Inventică și Intelectică (un alt domeniu inițiat de ea), respectiv Invenția Socială și Managementul Schimbării s-au constituit, prin lucrări ale sale, într-o cercetare interdisciplinară denumită de ea Sociomatică.

 

Prin această carte, care se adăugă celorlalte 8 publicate ca autor unic și celor 30 în colaborare, gânditoarea, cercetătoarea și profesoara Laura Pană reia preocuparea sa pentru fenomenele sociale, pe care le studiază în evoluția lor istorică, în manifestările lor actuale și în schimbările lor previzibile, privite atât din interiorul societății românești, cât și prin prisma cercetărilor economice, sociologice, politologice și culturale mondiale.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Laura Pană

Data apariției: septembrie 2022

ISBN: 978-606-26-1596-3

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 304

Dimensiuni: 14,5x20,5 cm - A5

Limbă: Română

Hârtie: 80g/m

Editura: Pro Universitaria

Teme: societate, Cultură