TOATE
PRODUSELE
coș de cumpărături
lei
Casa destinului 978-606-097-296-9
Casa destinului
Vezi
galerie

Casa destinului

de Jessie Burton

Id: #432181

  • Transport gratuit la comenzile de peste 140 de lei
 

Descriere produs

Sunday Times bestseller în 2022, Casa destinului, continuarea mult așteptată a romanului Miniaturista, duce mai departe saga plină de mister a familiei Brandt. Dacă în Miniaturista Nella Brandt era personajul principal, acum este rândul nepoatei sale, Thea, să se lase prinsă în țesătura de intrigi a Amsterdamului secolului al XVIII-lea și să-și croiască propriul drum.

 

Amsterdamul anului 1705. Thea Brandt împlinește optsprezece ani, iar viața cea nouă la care râvnise o așteaptă cu brațele deschise. Bărbatul pe care-l iubește, un talentat pictor de decoruri de teatru, îi răspunde cu aceeași pasiune, dar în casa de pe Herengracht atmosfera este apăsătoare, și din toate colțurile pândesc numai mistere. De ziua Theei, secretele trecutului copleșesc prezentul, iar miniaturile reapar – cele vechi, păstrate de Nella Brandt pentru nepoata ei, dar și altele noi, destinate Theei. Însă tânăra nu le cunoaște puterea, și nimeni nu i-a povestit despre ele, la fel cum nici ea n-a suflat o vorbă despre scrisorile de amenințare pe care le primește. Atât iubirea, cât și onoarea îi sunt în pericol. Pare că viața familiei Brandt este din nou în mâinile miniaturistei, care testează fidelități, sfidează prejudecăți și anunță o libertate la care visează cu toții.

extinde
 

Detalii produs

Autor: Jessie Burton

Traducător: Elena Drăguşin-Richard

Data apariției: august 2023

ISBN: 978-606-097-296-9

Copertă: Paperback brosat

Număr pagini: 376

Limbă: Română

Dimensiuni: 13x20 cm

Hârtie: 80g/m

Editura: Humanitas Fiction

Teme: destin, libertate, pericol, secret, familie

 

Opinii editoriale

„În Casa destinului Jessie Burton reușește un lucru rar: continuă un debut de mare succes cu un roman cu nimic mai prejos în stil și conținut.”

The Guardian

„Fanii Miniaturistei, romanul cel mai bine vândut al lui Jessie Burton, vor considera continuarea lui o carte care merită efortul și oferă aceleași satisfacții. [...] Este o poveste captivantă, minunat scrisă. Cititorii care n-au parcurs prima carte vor fi încântați că se pot delecta cu cea de a doua, dar probabil vor căuta să petreacă mai mult timp în Amsterdamul magic al lui Burton.”

Library Journal
Jessie Burton
Jessie Burton
Autor

JESSIE BURTON s-a născut în 1982 la Londra, unde trăiește și în prezent. A fost...

vezi autor