Păsări în furtuna de nisip
de Ioana Vintilă
Titlu apărut în colecția Opera Prima de la Casa de editură Max Blecher la Casa de editură Max Blecher
Descriere produs
„Scenariile negre, bulversante, isterice, fractalice, distopice, viscerale, infrarealiste ale Ioanei Vintilă și-ar fi găsit un loc bun de tot în poezia de la sfârșitul anilor ʻ90, când ar fi devenit veriga lipsă între un anume livresc de mucava, emfatic și demonstrativ, și spasmul de expresionisme al milenariștilor, fiindcă poezia ei se naște din bibliotecă la fel de mult ca din contemplarea galeriei de grotești a realității; în acest turbion, în malaxorul de ultragiante, un eu fragilizat de lumea pe dos încearcă să-(ș)i reziste, anexând teritoriului poetic toate variabilele infernaliilor. De aceea, textele Ioanei Vintilă, scrise cu unghie de drac pe un aer greu de smoguri, par mici sălbăticiuni de o inobediență deconcertantă, cum, de altfel, se cuvine literaturii celei adevărate. Îmblânzitorului, bonne chance!”
Rita Chirian
Detalii produs
Autor: Ioana Vintilă
ISBN: 978-606-8577-60-9
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 66
Limbă: Română
Dimensiuni: 14,5x19 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Casa de editură Max Blecher
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Cărți Ficțiune >> Cărți de Poezii
Opinii editoriale
„Mezină a Zonei noi, Ioana Vintilă a fost în același timp și l’enfant terrible al grupării: primele ei texte, scrise prin clasa a șaptea, aveau tonul întunecat & dur & strălucitor al celor mai afurisite & talentate dintre douămiiste. Apoi, peste vreo doi ani, poemele ei au devenit, cu totul dimpotrivă, reci & curate & de o intensitate aproape psihotică, descriind de pildă saloane de spital ale unor copii bolnavi de progerie. A urmat apoi o convertire la poetici post-beatnice, apoi una la proză, urmată de o revenire la o poezie post-confesivă. Acum, toate pulsiunile scrisului ei stau, pentru întâia oară, în echilibru: e aici și duritatea întunecată a primelor poeme, și acumularea aluvionară de imagini hipnotice, și căutarea febrilă & înspăimântată a teritoriilor post-umane, și o intertextualitate aproape disperată cu poeții suferinței & ai detracării, și obsesia bolii & a dizabilitării. În miezul unei generații a sofisticării, Ioana Vintilă crede mai ales în intensitate — iar poezia ei, uneori tehnică până la abuz, ține întotdeauna să verifice criteriul intensității. Chiar și în teritoriile post-umane, frumusețea rămâne convulsivă – iar poemele Ioanei Vintilă sunt documentele acestor convulsii splendide.”
Radu Vancu