Intracranian

„Despre dragoste numai de bine”, spune undeva Ligia Pârvulescu — așa cum se zice, firește, despre morți numai de bine. Însă în alt poem splendid (ca atâtea altele din Intracranian) spune că „sângele e lumină”. Și exact asta e, într-adevăr, toată cartea asta: o fuziune nucleară între moarte & lumină, între spaima de ceilalți („trec printre ceilalți ca printr-un câmp minat”) & foamea disperată de apropiere, între nevoia de blândețe & conștiința faptului că blândețea e întotdeauna marker-ul & înțelepciunea răniților: oamenii sunt blânzi fiindcă sunt terminați („animale blânde vin de departe cu mecanismele lor încleiate”), cerul e blând fiindcă e lovit („cerul e mare și blând/ un animal lovit”). Și, cum toți suntem animale umane rănite, cartea asta ne poate învăța cum să ne facem rănile să devină blândețe. E una dintre cele mai prețioase lecții ale literaturii. Și îi sunt îndatorat Ligiei Pârvulescu fiindcă, prin admirabilul ei document Intracranian, ne învață exact lecția asta.”

Radu Vancu