buncărul de origami

„Nu întâmplător, dintre toate cărțile de tarot, în acest volum de poezii apar tocmai Marea Preoteasă, Spânzuratul și Nebunul: forțele subconștiente, simțurile noastre sensibile, necesitatea de a ajunge la o răsturnare a cursului vieții, rezultată dintr-o schimbare a concepției asupra lumii și copilul care merge înainte, bucurându-se de viață, spre un nou început. Aflată în siajul biotehnologiei, poezia nu poate fi decât AI dreamlike, pentru că numai o inteligență artificială ar putea împleti în versuri elementele de nanomedicină cu cele de bioetică, grija față de mediu cu ironia acidă și doliul cu țopăitul după cules flori de pus pe piept micuț de bunică. Doar că buncărul de origami nu este scris de un AI, ci de Ioana Vintilă, o poetă care deschide în forță, cu ochii șamanilor berberi, apoi își face apariția într-un costumaș roz, doar pentru a se schimba în rochiță neagră cu guler alb, dresuri și pantofiori de lac, aceasta rămânând ținuta cu care va executa mișcări poetice calculate la nanosecundă, fie că lovește, pune degetul pe rană, persiflează sau uneori, rar, mângâie. Să nu uităm că, deși de origami, avem de-a face cu un buncăr și, mai ales, că hârtia poate și tăia.”