Sfidarea stafidelor
de Onisimus Lang
Titlu apărut în colecția Opera Prima de la Casa de editură Max Blecher la Casa de editură Max Blecher
Descriere produs
„În volumașul cu care debutează, intitulat jucăuș & autopersiflant Sfidarea stafidelor, Onisimus Lang vine cu o încredere în posibilitățile cuvântului scris și rostit pe care majoritatea poeților au cam pierdut-o în ultimele decenii – sau pe care, în orice caz, se codesc în general să o arate, mai preocupați de ocolișuri care să nu le dea de gol vulnerabilitățile & metehnele, de strategii textuale savante sau de grija de a nu părea din cale afară de poetici. Și tocmai în încercarea de a nu părea pretențioși, de a fi aseptici și controlați, efectul la un public mai larg decât cel obișnuit cu poezia contemporană este contrar, lăsând impresia acelor musafiri care țin cu tot dinadinsul să se descalțe la intrare deși gazda insistă să nu o facă. Sunt o mulțime de efecte simple, de «dispozitive» poetice tradiționale, precum rima, asonanța, aliterația, repetiția sau hiperbola, pe care le folosesc în discursul lor, cu priză mult mai mare la publicul contemporan, raperii sau artiștii care fac spoken-word și slam, iar faptul că Onisimus Lang vine din această zonă, și că este înainte de toate un performer captivant al propriilor texte, se vede din plin în prima sa carte. A fi liric, sentimental, exacerbat sau, dimpotrivă, elementar și accesibil, nu îl jenează defel. Și, fiindcă îmi plac poeții care nu se înscriu în mode și fac lucrurile în felul lor și numai al lor, mizez pe naturalețea netrucată a lui Onisimus Lang.”
Claudiu Komartin
Detalii produs
Autor: Onisimus Lang
ISBN: 978-606-8577-54-8
Copertă: Paperback brosat
Număr pagini: 50
Limbă: Română
Dimensiuni: 13x20 cm
Hârtie: 80g/m
Editura: Casa de editură Max Blecher
Cărți Ficțiune >> Cărți Contemporane
Cărți Ficțiune >> Cărți Autori Români
Cărți Ficțiune >> Cărți de Poezii