Naratorul cel rău. Un studiu despre realismul românesc: Rebreanu, Preda, Dumitriu

„Am ales trei autori care servesc drept bune exemple de inserare a determinărilor sociale în însăși intimitatea construcției operei. Mai mult, voi demonstra că observarea tensiunilor de clasă nu face decât să ajute la reinterpretarea fertilă a unor texte clasice și la denunțarea unor tăceri uimitoare ale receptării critice, tăceri facilitate fie de conformism didactic, fie de hegemonie a lecturii estetizante impuse în anii ’60. Preda și Rebreanu au fost rapid convertiți din realiști pur‑sânge în purtători de simboluri. Dumitriu a trecut de la lipsa oricărei forme de receptare (30 de ani de tăcere în toate lucrările critice de referință), la o receptare strict în rama anticomunismului și a compromisului comunist, complet nedrept pentru una dintre cele mai interesante voci ale estului european din a doua jumătate a secolului trecut. Voi specula interstițiul lăsat de formaliști și prost înțeles de școlile vestice care le‑au urmat, folosindu‑le descoperirile, și anume că atenția acordată „formei” nu exclude, ba chiar cere contextualizări atente. Mă revendic, deci, de la o critică literară materialistă, aceasta însemnând inclusiv atenție sporită acordată textului, în siajul operelor de maturitate și de bătrânețe ale Georg Lukács, cele din perioada cuprinsă între Romanul istoric și Estetica.”